Concertul de Anul Nou de la Viena 2025

Home Entertaining Concertul de Anul Nou de la Viena 2025
Concertul de Anul Nou de la Viena 2025

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena are loc pe 1 ianuarie 2025, sub bagheta maestrului Riccardo Muti, care revine la pupitrul dirijoral al orchestrei vieneze.

Concertul va fi transmis în peste 90 de țări – inclusiv în România – și urmărit de milioane de telespectatori din întreaga lume. Spectacolul va începe la 12:15 (ora României).

Riccardo Muti a jucat un rol important în istoria Filarmonicii din Viena timp de peste 50 de ani. Dirijorul italian, în vârstă de 83 de ani, și-a început colaborarea cu Filarmonica din Viena în 1971.

De atunci, el a dirijat peste 500 de concerte alături de orchestră, inclusiv șase Concerte de Anul Nou, concerte de abonament ale Filarmonicii, concerte comemorative, concerte anuale de orchestră la Festivalul de la Salzburg, spectacole și turnee, precum și numeroase producții de operă. Din

2011, Riccardo Muti este membru de onoare al Filarmonicii din Viena.

Pentru cea de-a șaptea sa prezență de Anul Nou la Musikverein a ales un program cu valsuri și polci ale dinastiei Strauss, cu nu mai puțin de zece lucrări de Johann Strauss fiul și cu premiera absolută a unui vals scris de o femeie: pianista, actrița cântăreața și compozitoarea vieneză Constanze Geiger.

Coregrafia momentelor prezentate de Baletul Operei de Stat din Viena este semnată de Cathy Marston, fost coordonator al Baletului din Zurich, costumele fiind create de designerul britanic Patrick Kinmonth.

Imaginea spectacolului difuzat peste 90 de țări ale lumii în prima zi a anului 2025 va fi coordonată de regizorul Michael Beyer.

Un element din programul Concertului de Anul Nou 2025 al Filarmonicii din Viena este o prezență constantă: capodopera lui Strauss, valsul Dunărea albastră. Conform tradiției, interpretarea este întreruptă chiar la început, iar Orchestra Filarmonicii din Viena rostește salutul său „Prosit Neujahr!”.

În 2025, vor fi interpretate opt lucrări ale compozitorului Johann Strauss II.

La Concertul de Anul Nou din acest an, Filarmonica din Viena va interpreta pentru prima dată o lucrare compusă de o femeie: Ferdinandus Waltz, compus de contemporana lui Strauss, Constanze Geiger (1835-1890).

Iată programul complet:

Johann Strauss I: Freiheits-Marsch, op. 226

Josef Strauss: Dorfschwalben aus Österreich, waltz, op. 164

Johann Strauss: Demolirer-Polka, Polka française, op. 269

Johann Strauss: Lagunen-Walzer, op. 411

Eduard Strauss: Luftig und duftig, Polka schnell, op. 206

Johann Strauss: Overture to the operetta “Der Zigeunerbaron”

Johann Strauss: Accelerationen, Walzer, op. 234

Joseph Hellmesberger: Fidele Brüder, march from “Das Veilchenmädel”

Constanze Geiger: Ferdinandus-Walzer (Arrangement: Wolfgang Dörner)

Johann Strauss: Entweder – oder! Polka schnell, op. 403

Josef Strauss: Transactionen, Walzer, op. 184

Johann Strauss: Annen-Polka, op. 117

Johann Strauss: Tritsch-Tratsch, Polka schnell, op. 214

Johann Strauss: Wein, Weib und Gesang, Walzer, op. 333

Leave a Reply

Your email address will not be published.