Semințele de brad românesc îmbogățesc pădurile din alte țări europene. În fiecare an, România trimite la export sute de kilograme de sâmburi, pe care state precum Germania îi folosesc pentru extinderea zonelor forestiere.
Direcțiile silvice cer și 100 de euro pentru un kilogram de semințe de brad nemodificate genetic.
În această perioadă, în Cărbunari, județul Maramureș, se lucrează intens la extragerea solzilor din conurile de brad și obținerea semințelor. Aici, pe o suprafață de 35 de hectare, au fost plantați brazi special pentru acest proces.
Procedura este una migăloasă și durează aproximativ două luni până când sâmburii sunt pregătiți pentru a fi semănați. Conurile se usucă la o temperatură de cel mult 20 de grade și se întorc periodic, pentru a preveni mucegaiul. Apoi sunt trecute prin site.
Din Maramureș, o jumătate de tonă de semințe de brad va fi livrată în Germania. Restul sâmburilor vor fi trimiși la ocoalele silvice din Neamț și Vâlcea.
Mihai Leșan, inginer silvic Direcția Silvică Maramureș: „Am avut ani în care am exportat 500 de kilograme de semințe de brad, iar în alți ani 200”.
Plantajul silvic din Sibiu, cunoscut sub denumirea de zona unde cresc brazii pentru semințe, se întinde pe 5 hectare și numără peste 1.400 de exemplare.
Sâmburii sunt recoltați din doi în doi ani și, până acum, state precum Germania, Austria sau Anglia au achiziționat 6 tone de semințe de la acest plantaj, plătind 400 de lei per kilogram.
Codruța Bucșa, inginer silvic Direcția Silvică Sibiu: „S-a constatat că proveniențele din România, în special din zona Avrig, Porumbacu, Prahova, sunt de o calitate foarte bună, cu o viabilitate și creștere remarcabile”.
Din 2013 până în 2022, brazii albi din zona Avrigului au produs aproape 7 tone de semințe, majoritatea fiind valorificate la export.

Leave a Reply