Într-o tristă zi de miercuri, un bărbat din județul Argeș a fost descoperit împușcat, iar primele investigații au arătat că arma folosită aparținea victimei. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru a elucida circumstanțele în care a avut loc tragedia. Evenimentul tragic a avut loc în comuna Albota din județul Argeș, unde un localnic a...
Etichetă: ucidere din culpă
Decizia controversată a instanței în cazul lui Mario Iorgulescu
Mario Iorgulescu nu trebuia condamnat pentru omor, ci, eventual, pentru ucidere din culpă – a fost concluzia a doi dintre cei trei judecători care au anulat pedeapsa de aproape 14 ani de închisoare și au dispus rejudecarea cazului. Al treilea judecător susține însă că fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal a accelerat în momentul impactului,...
Accidentul de la Parcul Pantelimon: Tânărul inculpat pentru ucidere din culpă
Tânărul care i-a încredinţat autoturismul minorului care a provocat accidentul din parcarea de lângă Parcul Pantelimon din Bucureşti a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Procurorii care l-au inculpat pe bărbatul major aflat pe scaunul din dreapta şoferului susţin că acesta cunoştea faptul adolescentul că nu...
Accident tragic: Bătrân de 71 de ani, biciclist, accidentat mortal pe un drum din Bistrița-Năsăud
Un bărbat în vârstă de 71 de ani aflat pe bicicletă a decedat în urma unui accident tragic produs pe Drumul Judeţean 172, în localitatea Nimigea de Jos, din județul Bistriţa-Năsăud. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au stabilit că bătrânul biciclist a fost acroșat de o autoutilitară condusă de un șofer în...
Bărbat din Prahova reținut după sinuciderea unei adolescente, fiica lui vitregă, de care ar fi abuzat sexual
Un bărbat din comuna Vâlcăneşti a fost reţinut de poliţiştii prahoveni după sinuciderea unei adolescente de 18 ani, fiica lui vitregă, de care ar fi abuzat sexual. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, pe 20 august, după miezul nopţii, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Vâlcăneşti despre...
Declarațiile adolescentului care a provocat un accident tragic în Pantelimon
Cei doi băieți, implicați în cumplitul accident rutier din parcarea parcului Pantelimon din București, au fost audiați marți de procurori. În urma tragediei, un copil a murit, iar un altul a rămas mutilat pe viață. Adolescentul care a condus autoturismul a explicat ce s-a întâmplat. Arestat preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă,...
Decizia Tribunalului Constanța în cazul lui Vlad Pascu
Autorul accidentului mortal de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit, Vlad Pascu, rămâne în arest. Tribunalul Constanța i-a respins marți contestația la decizia Judecătoriei Mangalia de prelungire cu 60 de zile a arestului preventiv. Tribunalul Constanța a respins ca nefondată contestația lui Vlad Pascu împotriva deciziei de prelungire a arestului preventiv,...
Explozia de la Sângeorgiu de Mureș: Bărbat căutat de poliție pentru audiere găsit mort
Un bărbat de 53 de ani, care se afla pe 16 iulie în casa din Sângeorgiu de Mureș în momentul în care s-a produs o explozie și care era căutat de poliție pentru a fi audiat, a fost găsit vineri decedat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, la momentul producerii deflagrației, la locația în...
Accident mortal surprins de o cameră de supraveghere în Timișoara. Greșeala care a dus la tragedie
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, marți, pe o trecere de pietoni din Timișoara, după ce a fost lovit de o maşină. Deşi nu avea viteză, femeia de la volan nu l-ar fi observat. Câţiva martori au sărit în ajutorul victimei, până la sosirea medicilor. Manevrele de resuscitare nu au dat, însă, nici un rezultat. În...
Decizia Judecătoriei Mangalia privind cererea lui Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv
Judecătoria Mangalia a respins, marţi, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, dar decizia nu este definitivă. Decizia a fost motivată prin art. 242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 362 alin. 1...