Familiile cu copii în întreținere ar putea beneficia de subvenționarea dobânzilor aferente creditului ipotecar, prin programul ‘Subvenții pentru căminul familial’, potrivit unei propuneri legislative inițiate de grupul parlamentar al UDMR. Potrivit proiectului, programul ‘Subvenții pentru căminul familiei’, derulat în perioada 2026-2036, are ca obiectiv înlesnirea accesului persoanelor care au în întreținere copii la locuințe potrivite...
Etichetă: populație
Românii și atitudinea negativă față de știință și tehnologie
Românii se situează în topul europenilor cei mai reticenți față de știință și tehnologie, conform unei analize la nivel UE citată de ministrul Educației, Daniel David. Conform acestuia, atitudinea românilor față de aceste domenii este considerată cea mai nefavorabilă și de neîncredere în comparație cu alte țări ale Uniunii Europene. Alegând să se documenteze singuri,...
Statul se împrumută mai scump de la populație decât băncile
Ministerul Finanțelor a transmis, luni, că prima ediție FIDELIS din 2025 a însemnat subscrieri de peste 4,3 miliarde lei, fiind depășit recordul din luna octombrie 2024. Ministerul Finanțelor a transmis, luni, că prima ediție FIDELIS din 2025 a însemnat subscrieri de peste 4,3 miliarde lei, fiind depășit recordul din luna octombrie 2024. MInisterul Finanțelor anunță,...
Românii investesc record de 16,4 miliarde lei în titluri de stat Fidelis
Românii au investit 2,6 miliarde lei în cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis. Prin intermediul celor şase oferte derulate în acest an la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie o sumă record de 16,4 miliarde lei (3,3 miliarde euro), reprezentând 40% din valoarea cumulată a tuturor...
Cum ne putem asigura o bătrânețe liniștită prin economisirea pentru pensie
Fenomenul de îmbătrânire a populației, prezent nu doar în România, ci și în alte țări, va duce la un dezechilibru între numărul persoanelor care muncesc și cel al pensionarilor, arată statisticile din prezent. Pentru a ne asigura o bătrânețe liniștită, Alexandra Smedoiu, vicepreședinte CFA România, sugerează că statul va asigura un venit minim de subzistență,...
Creșterea populației României datorită imigranților – o perspectivă asupra fenomenului
Populația României este în creștere, potrivit Institutului Național de Statistică. Această creștere nu se datorează natalității sau ratei scăzute a deceselor, ci mai degrabă fluxului tot mai mare de imigranți care se stabilesc în țară. Imigrația a devenit un factor semnificativ în creșterea numărului de locuitori din România. Mulți străini, în special din țări precum...
Creșterea împrumuturilor la bănci în România și impactul asupra inflației
Încurajați de dobânzile mai mici decât anul trecut, românii se împrumută din ce în ce mai mult din bănci. Suma totală a creditelor contractate pentru diverse scopuri cum ar fi achiziționarea de locuințe, mașini, vacanțe sau investiții a depășit 80 de miliarde de lei. Deși cele mai mari sume au fost destinate achiziționării de locuințe,...
Rusia se confruntă cu o problemă demografică: Ce măsuri se iau pentru inversarea trendului
Kremlinul a anunțat că natalitatea în Rusia este „catastrofală” pentru viitorul țării, care are acum aproximativ 144 de milioane de locuitori. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, a declarat că situația poate fi remediată doar prin creșterea ratei medii a natalității, care se situează acum la 1,4. Peskov a explicat că această tendință...
Cel mai mare oraș din România, nu este Bucureștiul
România este o țară plină de surprize, din diverse perspective, iar cei care credeau că Bucureștiul este cel mai mare oraș al țării noastre s-au înșelat. Din punct de vedere al suprafeței, nici capitala României, și nici Cluj-Napoca sau Timișoara nu se numără printre cele mai întinse așezări urbane. Locul 1 este ocupat de un...
Orașul european în care poți închiria o casă pentru doar un euro. „Toată lumea este fericită aici”
Turiștii pot închiria locuințe pentru doar un euro în Mussomeli, un oraș pitoresc din Italia. Inițiativa a fost lansată în anul 2017 și a avut succes, ajutând la creșterea chiar și de zece ori a turismului. Totul a început cu o ofertă atrăgătoare: case într-un oraș pitoresc sicilian pentru doar un euro. Potrivit viceprimarului din...