Președintele Donald Trump a anunțat luni că a semnat patru ordine executive care vor remodela armata și, printre altele, va interzice membrilor transsexuali să servească în forțele armate ale SUA. De asemenea, a desființat programele militare privind diversitatea, echitatea și incluziunea și a repus în drepturi, cu plata restantă, a membrilor serviciului care au fost...
Etichetă: Pete Hegseth
Pete Hegseth confirmat ca șef al Armatei SUA
Pete Hegseth a obținut, la limită, voturile necesare pentru a deveni următorul secretar american al Apărării. Este o victorie majoră pentru președintele Donald Trump, după o opoziție acerbă din partea democraților și chiar a unor republicani față de numirea controversată. Hegseth a fost confirmat după ce în Senat votul a fost de 50-50, iar vicepreședintele...
Audierea lui Pete Hegseth pentru conducerea Pentagonului
Pete Hegseth, alegerea lui Donald Trump pentru a conduce Pentagonul, a fost audiat în comisia de specialitate a Senatului american. Mai mulți protestatari i-au întrerupt de câteva ori discursul. Fostul prezentator al postului Fox News și militar veteran cu misiuni în Irak și Afganistan a fost audiat timp de patru ore. Democrații l-au asaltat cu...
Scandaluri în numirile noului cabinet al lui Donald Trump și îngrijorări pentru Elon Musk
Donald Trump s-a grăbit să-și formeze echipa pentru cel de-al doilea mandat, alegând persoane extrem de loiale pentru noul cabinet. Cu toate acestea, apariția unor informații explozive despre trecutul unora dintre cei aleși pentru posturi-cheie a adus scandaluri în lumina reflectoarelor. Viitorul secretar american al apărării, Pete Hegseth, a fost investigat în legătură cu o...
Donald Trump promite rezolvarea problemei birocrației în guvernul SUA prin numirea a doi miliardari la conducerea unei noi agenții
Președintele aflat la final de mandat, Joe Biden, și viitorul președinte al SUA, Donald Trump, s-au întâlnit în Biroul Oval de la Casa Albă. Amândoi au spus că speră într-o tranziție de putere lină, după o campanie electorală dură. Dincolo de această întâlnire simbolică, influența lui Elon Musk sporește tot mai mult. Surprinzătoare este și...