Cinci palestinieni au murit sâmbătă – trei ucişi în tiruri – iar alţi 30 au fost răniţi, în timpul unei distribuiri de alimente care a s-a transformat într-un haos, în Fâşia Gaza, asediată şi devastată de război şi ameninţată de foamete. Semiluna Roşie palestiniană a anunţat cinci morţi, dintre care trei au fost ucişi în...
Etichetă: Israel
Cum Israel supraveghează populația din Gaza prin recunoaștere facială
Israelul supraveghează în masă populația din Fâșia Gaza printr-un program de recunoaștere facială care se bazează pe aplicația Google Photos. Numeroși palestinieni din Fâșia Gaza sunt monitorizați printr-un program secret de recunoaștere facială numit Blue Wolf, dezvoltat de armata israeliană. Acest program colectează imagini fără consimțământul persoanelor, având ca scop supravegherea extinsă a populației, conform...
Acuzații de genocid împotriva Israelului în Fâșia Gaza
Raportoarea specială pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, mandatată de către Consiliul Drepturilor Omului (CDH/UNHRC), acuză armata israeliană de ”fapte de genocid”. ”Natura şi amploarea zdrobitoare a asaltului israelian în (Fâşia) Gaza şi condiţiile de trai distrugătoare pe care le-a cauzat dezvăluie o intenţie de distrugere fizică a palestinienilor ca grup”, acuză Francesca Albanese. Raportoarea a...
Drama tinerilor din Gaza. Speră să fie ucişi astfel încât coşmarul în care trăiesc să se încheie
Condiţiile de viaţă din Fâşia Gaza sunt atât de grele încât tineri au declarat pentru UNICEF că speră să fie ucişi în următorul atac pentru a se pune capăt coşmarului în care trăiesc, a declarat marţi James Elder, un purtător de cuvânt al agenţiei ONU. Oficialul ONU a declarat, prin videoconferinţă de la Rafah, că...
Marea Britanie oferă ajutor umanitar în Fâșia Gaza
Ajutoarele în Fâșia Gaza distrusă în urma războiului anti-Hamas pornit de Israel au fost lansate de Marea Britanie. Este primul gest al guvernului Regatului Unit de la debutul conflictului, pe 7 octombrie 2023. Marea Britanie a lansat luni pentru prima dată provizii de alimente în Fâșia Gaza, iar secretarul Apărării a cerut Israelului să permită...
Hamasul anunță voința de a angaja un schimb de deținuți și ostatici imediat
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a salutat luni rezoluția Consiliului de Securitate al ONU care cere un armistițiu imediat în Războiul din Fâșia Gaza și și-a exprimat voința de a angaja un proces de schimb de deținuți palestinieni în Israel. Hamasul salută apelul Consiliului de Securitate al ONU la un armistițiu imediat, a anunțat într-un comunicat...
Israelul este dispus să elibereze sute de palestinieni în schimbul a 40 de ostatici. Detalii de la negocierile noului acord
Israelul ar putea încheia un nou acord cu gruparea Hamas pentru eliberarea a 40 dintre ostaticii răpiți de teroriști în atacul din octombrie, anul trecut. Potrivit unor surse din presa americană, la schimb Israelul ar fi dispus să elibereze aproximativ 700 de deținuți palestinieni. Detaliile au fost convenite în acest weekend, în urma unor negocieri...
Asediul Israelului asupra spitalelor din Gaza – Situația actuală și controversele
Forțele israeliene au asediat, duminică, alte două spitale din Gaza, a anunțat Semiluna Roșie Palestiniană. Israelul a declarat că a capturat 480 de militanți în confruntările constante de la principalul spital din Gaza, Al Shifa. Israelul afirmă că spitalele din enclava palestiniană, unde războiul face ravagii de peste cinci luni, sunt folosite de militanții Hamas...
Atacul Israelului în timpul operațiunii de distribuire a ajutoarelor umanitare în Gaza
Ministerul Sănătății condus de Hamas a anunțat sâmbătă că nouă persoane au fost ucise de focuri de armă israeliene asupra unei mulțimi care aștepta să fie distribuite ajutoare în nordul Fâșiei Gaza. „Cel puțin nouă oameni au devenit martiri și alte zeci de persoane au fost rănite de tiruri de la tancuri și obuze ale...
Papa Francisc face apel la negociere pentru a pune capăt ororii războiului din Ucraina şi Gaza
Papa Francisc a cerut miercuri să se depună „toate eforturile de negociere” pentru a pune capăt „ororii războiului” din Gaza şi Ucraina, la zece zile după declaraţia sa controversată prin care a cerut Kievului „să ridice un steag alb”. „Îi încredinţăm Sfântului Iosif popoarele din Ucraina şi din Ţara Sfântă, Palestina, Israel, care suferă atât...