S-a lansat un nou ghid gratuit pentru prosumatori, potrivit Ministerului Mediului. Previziunile indică că numărul prosumatorilor din România ar putea ajunge la 236.000 până în 2025 și la 350.000 până în 2030. Numărul prosumatorilor din România a crescut semnificativ, ajungând acum la peste 120.000, comparativ cu doar câteva mii în 2019. Claudiu Butacu și Victor...
Etichetă: investiții
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Avansul a fost dat însă de cheltuieli legate de proiecte și studii de cercetare, pentru că în construcții au intrat bani mai puțini. Investițiile, adică plasamentele de capital în industrie, construcții, agricultură sau comerț, au...
Realizările administrației primarului Costinel Milescu din Oltenița
Liberalii călărăşeni s-au reunit, de Sfinţii Constantin şi Elena, la Olteniţa, unde actuala administraţie a prezentat principalele realizări obţinute pe parcursul acestui mandat. Acţiunea a avut loc la Casa Municipală de Cultură, la aceasta participând Costinel Milescu (primarul municipiului Olteniţa); senatorul Ciprian Pandea (preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Călăraşi); Ionel Irinel Scrioşteanu (secretarul de stat în...
Investiții majore: Terapia își transformă fabrica de la Cluj într-o structură ultramodernă eco-friendly
Terapia – o companie SUN PHARMA, cea mai importantă companie de medicamente specialități, generice și produse OTC din România, anunță demararea lucrărilor de modernizare a sitului de producție din Cluj-Napoca. Această investiție majoră marchează un alt pas important pentru evoluția companiei, reflectând angajamentul ferm și încrederea în continuarea investițiilor în România. Astfel, emblematica clădire albastră...
Pensii private în România: Cum stau românii cu economiile pentru bătrânețe
Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut. Cum numărul pensionarilor va crește rapid, specialiștii spun că este nevoie de o lege, astfel încât banii să fie primiți în tranșe...
Radu Mazăre respins cererea de liberare condiționată
Judecătoria Sectorului 4 a respins, miercuri, cererea lui Radu Mazăre de liberare condiționată din Penitenciarul Jilava. Radu Mazăre execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și plaje din Constanța și Mamaia. Instanța a stabilit că Radu Mazăre poate face o altă solicitare peste nouă luni,...
Miliardarul discret Michael Platt – Enigma din spatele unei averi uriașe
Michael Platt este un nume despre care puțini au auzit, dar el este de fapt cea mai bogată persoană din Marea Britanie. Despre el se spune că este extrem de discret, evitând reflectoarele și intrigându-i pe cei din jurul său. În vârstă de 56 de ani, Platt are o avere estimată la 14,3 miliarde de...
Programul Tezaur prin Poșta Română – O oportunitate pentru investitorii responsabili
Compania Națională „Poșta Română“ se afirmă din nou ca un partener de încredere pentru românii interesați de investiții sigure și profitabile. În cadrul programului „Tezaur“, lansat de Ministerul Finanțelor Publice, Poșta Română continuă să faciliteze accesul populației la titlurile de stat, oferind două noi emisiuni cu dobânzi atractive. Începând de luni, 15 aprilie, 2024, românii...
Robert De Niro deschide un hotel de lux pe litoralul Mării Negre
O companie hotelieră la care legendarul actor Robert De Niro este co-proprietar va deschide două hoteluri de lux în Bulgaria, unul dintre acestea urmând a fi inaugurat pe litoralul Mării Negre, la Varna. Renumitul actor și co-fondator al Nobu Hospitality, Robert De Niro, urmează să facă furori pe scena ospitalității din Bulgaria prin deschiderea a...
Ministerul Educației promovează alfabetizarea financiară pentru elevi
Ministerul Educației are în vedere implementarea unui program de „alfabetizare financiară” pentru elevi. Chiar dacă unele noțiuni financiare sunt abordate în prezent în cadrul materiilor de gimnaziu și liceu, nu există o disciplină dedicată exclusiv gestionării banilor. Datorită nivelului ridicat de îndatorare al populației, este imperativ ca generațiile viitoare să fie educate în privința creditelor,...