Turiștii pot închiria locuințe pentru doar un euro în Mussomeli, un oraș pitoresc din Italia. Inițiativa a fost lansată în anul 2017 și a avut succes, ajutând la creșterea chiar și de zece ori a turismului. Totul a început cu o ofertă atrăgătoare: case într-un oraș pitoresc sicilian pentru doar un euro. Potrivit viceprimarului din...
Etichetă: investiții
Cel mai mare tunel feroviar din România: lucrările în plină desfășurare
Au demarat lucrările pentru construcția celui mai mare tunel feroviar din România, situat pe ruta Brașov – Sighișoara. Proiectul este unul de amploare, iar momentul în care mașinăria gigantică, cunoscută sub numele de cârtiță, a început să sape în munte a fost marcat printr-o ceremonie specială. Eleni și Varvara sunt cele două utilaje gigantice care...
Investiții în tehnologii performante pentru industria europeană
Raportul privind crearea platformei Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP) a fost aprobat de comisiile de specialitate din Parlamentul European. Europarlamentarul Dan Motreanu (prim vicepreşedintele PNL) a fost responsabil, din partea grupului PPE, pentru acest raport. Acesta subliniază că STEP vizează creşterea investiţiilor în sectoare considerate critice: tehnologii profunde şi digitale, tehnologii curate şi biotehnologii. Obiectivul...
Criză pe piața muncii din China
La Beijing începe reuniunea anuală a legislativului chinez, iar pe ordinea de zi sunt și problemele economice apăsătoare cu care se confruntă țara. Experții spun că guvernul trebuie neapărat să ia măsuri pentru a împiedica o înrăutățire a situației. Reuniunea ar fi însă, mai mult de ochii lumii, de vreme ce deciziile privind politicile economice...
Locul de muncă în care toți angajații au peste 60 de ani. Motivul pentru care nu sunt acceptați tinerii
Un antreprenor italian în vârstă de 61 de ani, de meserie avocat, conduce o afacere la care are angajați doar persoane de peste 60 de ani. Roberto Brazzale, din Zanè, Vicenza, conduce cea mai veche companie de produse lactate din Italia, numită „Brazzale spa”. Antreprenorul a luat decizia neconvențională de a angaja pentru un nou...
Radiografia comerțului online românesc în 2023
O radiografie a comerțului online românesc pentru anul recent încheiat ne arată ce și cât de mult au cumpărat românii în 2023. În ce măsură magazinele online chinezești reprezintă o amenințare pentru comercianții autohtoni, care sunt principalele trenduri pentru 2024 și ce previziuni avem pentru acest final de an, a explicat invitatul emisiununii ePlan, Cristi...
Renovări de milioane de euro pe litoralul românesc pentru vacanța de 1 Mai
Cu venirea primăverii și cu apropierea vacanței de 1 Mai, hotelierii de pe litoralul românesc sunt în toiul renovărilor. Investiții de milioane de euro sunt făcute pentru modernizarea unităților de cazare, în timp ce unele locuri par să fie lăsate în paragină. Un exemplu este un hotel de trei stele din Mamaia, unde se lucrează...
Valea Jiului – De la zonă minieră la destinație turistică
Valea Jiului se transformă dintr-o zonă minieră într-un adevărat colț de rai turistic. Investițiile în spațiile de cazare au crescut semnificativ, iar chiar și foștii mineri s-au reorientat către afaceri în domeniul turismului. Orașele care timp de decenii au trăit exclusiv din exploatarea cărbunelui sunt acum vizitate de turiști care se bucură de peisaje pitorești...
Viziunea primarului Marius Dulce asupra bugetului şi investiţiilor, pentru anul 2024, la Călăraşi
Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a prezentat viziunea sa asupra bugetului şi investiţiilor pentru anul 2024. Acesta a subliniat importanţa atragerii fondurilor europene pentru a susţine proiectele de dezvoltare locală. Bugetul, deşi în creştere faţă de anul 2019, se confruntă cu provocările inflaţiei, fapt ce impune ajustarea impozitelor conform ratei inflaţiei. Primăria are în plan...
Modernizarea Transalpinei – Un pas important pentru turismul românesc
Lucrările de modernizare a celui mai înalt drum din țară, Transalpina, vor fi reluate după ce șoseaua a fost preluată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după mai mulți ani de procese. CNAIR va face o expertiză tehnică pentru Drumul Național 67 C, denumit și Transalpina, cel mai înalt drum din...