Olimpiadele la clasele primare stimulează prea devreme industria meditațiilor. Iată explicația ministrului Educației, după ce a interzis aceste competiții până la gimnaziu. Deși oficialul este de părere că, la vârste mici, copiii trebuie doar să se joace și să acumuleze informații, sunt și părinți care îl contrazic. Măsura luată de ministrul Educației nu este văzută...
Etichetă: educație
Dramele copiilor bătuți din România și eforturile de a combate violența în educație
Cu o lege care interzice de 20 de ani orice act de violență în țara noastră, bătaia este încă înțeleasă ca o formă de disciplinare a copilului. De multe ori, adulții ajung să împrumute comportamentele părinților și transmit mai departe violența la care au asistat sau au fost supuși în copilărie. Închiși în case și...
Profesorii și meditațiile: între integritate și legalitate
Până vineri, directorii școlilor sunt obligați să trimită online declarații de integritate semnate de fiecare profesor. Aceștia își vor asuma astfel, sub semnătură, că nu au făcut anul trecut meditații pe bani cu elevii din clasele la care predau. Între timp, consultanții fiscali le amintesc cadrelor didactice că impozitul pe sumele nedeclarate la ANAF a...
Reforma în educație: fără schimbări la Bacalaureat în acest an
Lista cu disciplinele studiate la liceu, așa-numitul plan-cadru, va fi elaborată după consultarea unor experți, români și străini, a anunțat noul ministru al Educației, Daniel David. O parte dintre problemele actuale ale sistemului de învățământ, menționate de acesta, sunt metodele de predare ineficiente și manualele, care nu sunt „destul de prietenoase”. O altă veste este...
Simulare Evaluare Națională 2025 – calendar oficial
Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) pentru clasa a VIII-a în anul 2025 va avea loc în modulul 4 de cursuri și va începe pe data de 17 martie. Prima probă este cea scrisă la Limba și literatura română. Potrivit calendarului oficial, publicat în Monitorul Oficial, următoarele probe vor avea loc pe 18 și 19 martie,...
Meditațiile în educație și inegalitățile din sistemul de învățământ
Meditațiile în educație reprezintă un subiect de interes major în prezent, iar noul ministru al Educației a declarat că acestea ar trebui fiscalizate obligatoriu. Potrivit acestuia, veniturile obținute din meditații ar putea determina unii profesori să nu-și mai îndeplinească corect atribuțiile la clasă. Ministrul Daniel David a subliniat că există o preocupare crescută în ceea...
Schimbări importante în calendarul examenului de Bacalaureat
Al treilea modul din anul școlar a început miercuri, cu emoții pentru liceenii din anii terminali. Cei aproape 150.000 de viitori absolvenți vor ajunge, în premieră, la sfârșitul lunii, în fața comisiei de examinare pentru probele orale ale Bacalaureatului. Pentru un calificativ excelent la română oral, limba străină și competențe digitale trebuie să știe, spun...
Numirea Ligiei Deca în funcția de prorector al SNSPA
Ligia Deca, fosta ministră a Educației, a fost numită, fără concurs, în funcția de prorector al universității SNSPA, cu responsabilități în domeniul relațiilor instituționale și proiectelor strategice. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat numirea lect. univ. dr. Ligia Deca în funcția de prorector al universității, motivând decizia prin faptul că aceasta...
Calendarul școlar pentru anul 2024-2025
Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanța de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, următoarea vacanță va avea o săptămână și va avea loc în perioada 10 februarie – 2 martie, după cum vor decide Inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București. Cursurile se vor desfășura apoi până la...
Rata șomajului a ajuns la 3,28% la finalul lunii noiembrie, în creștere față de octombrie
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,28%, la sfârșitul lunii noiembrie 2024, numărul total de șomeri fiind de 261.511 de persoane, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). La finele lunii octombrie, rata șomajului la nivel național a fost de 3,20%. Potrivit sursei citate, din totalul șomerilor înregistrați, 55.728 au...