Curtea Constituţională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale. Împotriva hotărârii a fost declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea Constituţională...
Etichetă: anulare
Decizia Curții de Apel București privind anularea alegerilor prezidențiale
Curtea de Apel București a respins, marți, contestația depusă de Călin Georgescu și de organizația Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. Decizia magistraților nu este definitivă. UPDATE 16:40 – După această decizie, avocata lui Călin Georgescu, Marina Alexandru, a declarat că nu s-a intrat pe fondul cauzei și că...
Impactul penei Windows asupra industriei aeronautice – 8000 de zboruri anulate la nivel mondial
Pana uriașă care a paralizat lumea pentru câteva ore a lăsat milioane de oameni să vadă rolul important al sistemelor informatice în altă tehnologie. Au fost aproape 8.000 de zboruri anulate în toată lumea și sute de mii de călători abandonați zeci de ore în aeroporturi. Pagubele sunt imposibil de calculat, de la legături de...
Cum să faci reclamație în cazul anulării sau întârzierii zborului tău
Mii de zboruri sunt anulate sau întârziate pe aeroporturile din Europa, inclusiv România. Mulți călători se confruntă cu situații neplăcute în timp ce își încep vacanța sau călătoria de afaceri așteptând vești de la compania aeriană. Potrivit unei platforme de turism, în iunie au fost cu 47% mai multe întârzieri și anulări de zbor față...
FTC depune plângere împotriva Adobe pentru practici de anulare înșelătoare
Comisia Federală de Comerț a depus o plângere în instanța federală din SUA împotriva Adobe și a doi executivi, Maninder Sawhney și David Wadhwani, pentru practici înșelătoare legate de planurile lor de abonament. Acuzațiile împotriva gigantului software și a executivilor săi includ încălcări ale Legii privind Restabilirea încrederea cumpărătorilor online (ROSCA) prin neîndeplinirea obligației de...