Academia de Studii Economice, prin Centrul de Excelenţă în Comerţ Exterior, împreună cu Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului şi Federaţia LAPAR, a organizat, în perioada 31 mai – 2 iunie 2024, o sesiune de dezbateri şi prezentări sub forma unei mese rotunde, cu tema „Comerţul exterior al României...
Categorie: Economie
Efectul încetinirii economice: Motorina devine mai ieftină decât benzina
După mai bine de doi ani de fluctuații și șocuri, prețurile pe piața de combustibil încep să se tempereze. Mai mult, motorina a ajuns în multe benzinării să fie mai ieftină decât benzina. Ieftinirea, spun specialiștii, este și un efect al încetinirii economice, motorina fiind principalul combustibil folosit în industrie. În paralel și vânzările de...
Obiceiurile alimentare ale celor mai bogați oameni ai lumii
Miliardarii din domeniul tehnologiei sunt și ei oameni și se bucură de lucrurile mărunte, cum ar fi o doză rece de suc sau o cină împreună cu familia. Deși am crede că își permit să mănânce cele mai bune produse, că au bucătari personali și că au un plan alimentar organizat, cei mai bogați...
Raiffeisen Bank România trimite în Austria jumătate din profitul său net din 2023
Raiffesein Bank România va trimite în Austria jumătate din profitul său net de anul trecut, respectiv echivalentul a circa 173 de milioane de euro, sub formă de dividende. Raiffeisen Bank România a decis modul în care va repartiza profitul net de 1,72 miliarde de lei înregistrat în 2023, scrie Profit. Astfel, jumătate din această sumă,...
Premierul Ciolacu este relaxat în privința bugetului, dar experții atrag atenția asupra deficitului
Cu cheltuieli tot mai mari la buget, Ministerul de Finanțe avertizează într-un document oficial că Guvernul trebuie să facă rost urgent de bani pentru toate majorările oferite în acest an electoral. Bugetul nu mai are fonduri suficiente pentru creșterile promise în sectorul medical și cel de apărare, mai ales că sunt prevăzute creșteri de salarii...
Creșterea semnificativă a încasărilor la Fisc în primul trimestru
Agenția Națională de Administrare Fiscală a raportat o creștere semnificativă a încasărilor în primul trimestru al acestui an, de la 55,7 miliarde lei în 2023 la 97,1 miliarde lei în 2024. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că în urma discuțiilor lunare cu Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice, s-a observat o eficiență crescută în...
Controverse legate de ratele de creditare în sistemul bancar din România
Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toți clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză. Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească au câștigat contestațiile la mai multe judecătorii, Judecătoria Cluj...
Controverse privind instalarea celui de-al doilea contor pentru electricitate in Romania
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie solicită eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori, pe care îl consideră inutil. APCE atrage atenţia că aceste costuri, estimate la 100 de milioane de euro, vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România, prin taxa de distribuţie. ANRE nu renunţă la contoarele inutile,...
Pensii private în România: Cum stau românii cu economiile pentru bătrânețe
Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut. Cum numărul pensionarilor va crește rapid, specialiștii spun că este nevoie de o lege, astfel încât banii să fie primiți în tranșe...
Majorare salarii în plin an electoral: Ce impact ar avea creșterea salariului minim în România?
Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. Pentru început, salariul minim pe economie ar urma să crească din iulie cu puțin peste 100 de lei, după ce brutul va ajunge la 3.700 de lei și vor fi eliminate facilitățile fiscale din prezent....