Este stare de alertă în Brăila, decretată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Orașul este sufocat de gunoaie, după ce firma de salubritate care se ocupa de ridicarea deșeurilor a anunțat că nu va mai presta acest serviciu. Motivul: nu a fost acceptată o majorare a tarifelor, așa cum a cerut compania. În Brăila,...
Author: admin
Majorarea valorii tichetelor de masă în două etape
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, proiectul care stabileşte creșterea valorii tichetului de masă. Măsura va fi aplicată şi în primele două luni ale semestrului II ale anului în curs, respectiv lunile august şi septembrie. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 69/2023 prin care se instituie modificarea...
Agresiune sexuală în Ploiești: Un individ arestat pentru agresarea a două minore
Poliția din Ploiești a fost sesizată pe 14 iunie cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani a agresat-o sexual pe nepoata sa în vârstă de 5 ani. Polițiștii au constatat că acesta a profitat de faptul că minora era singură într-o anexă a locuinței și i-ar fi prezentat pe telefonul mobil...
Milionara austriacă își împarte averea de 25 de milioane de euro într-un gest inedit de solidaritate
O milionară austriacă şi militantă pentru o mai bună impozitare a persoanelor foarte bogate îşi va împărţi moştenirea de 25 de milioane de euro către mai mult de 70 de organizaţii alese de un grup de 50 de cetăţeni. Aceste iniţiative au o ‘misiune comună: să lucreze pentru o societate mai echitabilă (…) şi să...
Anouk Aimée – Marea actriță franceză celebră pentru rolul din filmul „Un bărbat şi o femeie”
Marea actriță franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul „Un bărbat şi o femeie” din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani. Anunțul a fost făcut de fiica sa, Manuela Papatakis, pe rețelele sociale. Anouk Aimée a fost curtată de-a lungul anilor de cei mai mari regizori...
Cum acționa o bandă de hoți specializată în furtul din mașini
Au avut loc percheziții marți dimineață în București și în județul Ilfov, în cadrul cărora polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au urmărit un grup de indivizi bănuiți că ar fi furat sume mari de bani din autoturisme. Se pare că suspecții au monitorizat atent persoanele vătămate, atât fizic, cât și electronic, timp de...
Polițist din Tulcea lovit telefonul unei persoane care îl filma
Un polițist din Tulcea este cercetat după ce a lovit cu mâna telefonul unei persoane care îl filma. Incidentul s-a petrecut chiar în secția de poliție din comuna Turcoaia. În imaginile care au apărut pe o rețea de socializare se vede cum agentul se apropie nervos de cameră, iar la un moment dat strigă la...
Cutremur cu magnitudinea 6 raportat marți în Tonga
Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost înregistrat marți în Tonga, o ţară insulară din Oceanul Pacific, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Seismul s-a produs la ora 6:40 GMT, având epicentrul la o distanţă de 87 km sud-est de localitatea Hihifo, la o adâncime de 10 kilometri.
Accident rutier cu cinci maşini, în Constanța. Au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii
Un accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii, a avut loc, marți, în județul Constanța. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au anunțat că pompierii au fost sesizați că, marți, s-a produs un accident rutier între localitățile Tortoman și Siliștea, în care au fost implicate...
Fotbalul aduce bucurie și emoție în toată România: Fanii celebrează victoria cu Ucraina
Fotbalul este mai mult decât un simplu sport în România, este o adevărată pasiune care aduce oamenii împreună și le umple inimile de bucurie și emoție. Meciul cu Ucraina a fost un moment de cotitură pentru suporterii români, care au trăit intens fiecare minut al partidei. Peste o mie de fani au cântat și au...









