Polițiștii din Iași și Brașov sunt în alertă după ce două săli de jocuri de noroc au fost jefuite de mai mulți indivizi. În unul dintre cazuri, hoțul a plecat cu un seif plin cu bani. În total, ar fi vorba de aproximativ 125.000 de lei. Suspecții sunt căutați acum de anchetatori, care au deschis...
Categorie: Actualitate
Incendiu la o remorcă de camion pe centura Drobetei
Panică, vineri, pe centura municipiului Drobeta Turnu Severin, după ce remorca unui camion a luat foc. Șoferul a observat flăcările în oglindă și a reușit să oprească. A decuplat capul tractor, iar imediat au intervenit pompierii cu două autospeciale. Remorca era încărcată cu diverse componente auto din plastic, care s-au făcut scrum. Bărbatul nu a...
Dosar penal deschis de poliţiştii români în privința aurului dacic furat din Muzeul Drents. Cazul, preluat de PÎCCJ
Poliţiştii români au deschis, din oficiu, un dosar penal în cazul furtului obiectelor din tezaurul dacic, aflate la Muzeul Drents, pentru furt calificat şi nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public, în cursul zilei de sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost notificat despre faptul...
Un nou șantier pe Autostrada Transilvania. Au început lucrările pe sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiş
Au început lucrările pe sectorul de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiş, parte a Autostrăzii Transilvania (A3), iar acestea trebuie finalizate în termen de 18 luni de la momentul emiterii ordinului de începere, transmite șeful CNAIR. Antreprenorul (Construcţii Erbaşu) a început lucrările pe şantierul Secţiunii 3C, Subsecţiunea 3C1, Suplacu de Barcău – Chiribiş în data...
Schimbări în programul Rabla: Posibile majorări ale eco-tichetului pentru autoturismele electrice
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că există posibilitatea creşterii valorii ecotichetului la autoturismului electrice în cadrul programului Rabla şi a precizat că nu poate spune acum dacă aceasta va fi de 6.000 sau de 7.000 de euro. Fechet a adăugat că această decizie va fi luată dacă există suport politic în Guvern şi în...
Scandal în Portugalia: Politician dat afară din partid după ce ar fi furat valize de la aeroport
Un politician de extremă-dreapta din Portugalia a fost acuzat de furtul de valize în mai multe aeroporturi și, ca urmare, a fost dat afară din partidul său politic, a anunțat partidul. Potrivit mai multor instituții de presă, poliția l-a interogat marți pe Miguel Arruda la aeroportul din Lisabona și l-a acuzat de furt de bagaje,...
Jafuri la sălile de jocuri din două județe. Atacatorii au acționat când s-au crăpat zorii
Polițiștii din Iași și Brașov sunt în alertă, după ce două săli de jocuri de noroc au fost jefuite de mai mulți indivizi. În unul dintre cazuri, hoțul a plecat cu un seif plin cu bani. În total, ar fi vorba de aproximativ 125.000 de lei. Suspecții sunt căutaţi acum de anchetatori, care au deschis...
Incendiu la containerele sinistraților din explozia de la Crevedia
Panica s-a instalat puțin după ora 21:00. Patru containere, în care locuiau cei care au rămas fără munca de o viață după explozia devastatoare din august 2023, s-au aprins. Când au ajuns pompierii, mai ardeau și paleți de lemn, dar și două mașini. Oamenii din zonă au văzut incendiul și au sunat după ajutor. Bătrân:...
Ziua Unirii sărbătorită în mai multe orașe din România
Pentru a sărbători cei 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Piața Unirii din Iași oamenii s-au prins în Hora Unirii și au asistat la parada militară. Politicienii nu au ținut discursuri, conform cererii primarului orașului. La Focșani, președintele Senatului Ilie Bolojan a fost huiduit în timp ce dădea onorul gărzii de onoare....
Lucrările la noul drum expres A3 – DN1 din România avansează rapid
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol remarcă evoluţia foarte bună de pe şantierul drumului de legătură A3 – DN1 de la Tureni, termenul pentru finalizarea proiectului fiind luna iunie 2025. ”Evoluţie foarte bună pe şantierul drumului de legătură A3 – DN1 de la Tureni (DEx4)! Asocierea de constructori români şi spanioli condusă de Dimex 2000...









