La Berlin, circulația mașinilor ar putea fi limitată la doar 12 zile pe an de persoană, prin referendum. Potrivit proiectului ecologist, fiecare locuitor ar trebui să aibă dreptul să-și folosească vehiculul doar 12 zile pe an în interiorul S-Bahn-Ring, o centură feroviară care delimitează centrul capitalei.
Această inițiativă vrea să transforme majoritatea străzilor în ”zone cu circulație redusă”, după o perioadă de tranziție de patru ani. Concret, particularii vor dispune atunci de 12 perioade de 24 de ore pentru a-și folosi vehiculul personal. Alte 12 zile suplimentare vor fi acordate fiecărei persoane din gospodărie, iar astfel un cuplu cu trei copii poate conduce 60 de zile pe an. Această măsură nu ar viza persoanele cu mobilitate redusă, taxiurile, serviciile de livrare, artizanii și vehiculele de urgență. Judecătorii au stabilit că această măsură, înscrisă într-un proiect de lege al folosirii drumurilor ”în interesul general”, nu încalcă niciun drept fundamental. În această hotărâre se arată fără ambiguitate că conducerea unei mașini pe drumuri publice nu este un drept constituțional intangibil și se recunoaște că o reducere a traficului auto are obiective legitime de sănătate publică și de protecție a climei. Cel mai probabil, Camera va respinge acest proiect. Președintele Comisiei Mobilității din Parlamentul Berlinului, Johannes Kraft (CDU), a catalogat aceste 12 zile drept un ”monstru birocratic” și a denunțat o ”expropriere de facto”, care aduce atingere prosperității private. În cazul în care deputații berlinezi resping proiectul, ”Berlinul fără mașini” poate cere o consultare publică, în termen de o lună. Într-o campanie de patru luni, mișcarea ecologistă le poate cere alegătorilor din Berlin să susțină un referendum. În cazul în care 7% dintre alegători validează proiectul – adică dacă acesta strânge 180.000 de semnături -, un referendum urmează să fie organizat în 2026. Dreapta berlineză este furioasă, în timp ce ”Berlinul fără mașini” își asumă poziția radicală. Obiectivul mișcării este să reducă drastic numărul de mașini aflate în circulație. ”Viitorul Berlinului trebuie să aparțină securității, luptei împotriva modificărilor climatice și sănătății, nu traficului neînfrânat al automobilelor”, proclamă inițiatorii pe site-ul oficial.

Leave a Reply