Vremea capricioasă și episoadele recente de iarnă în aprilie au afectat plantațiile de căpșuni. Unii agricultori se văd nevoiți să își pună culturile la adăpost.
Dacă fructele de câmp au fost compromise în solarii producția este anul acesta generoasă.
În localitatea Micula Nouă din județul Satu-Mare, acest tânăr culege roadele din solarii. Fructele dulci și zemoase sunt așezate în sute de caserole care vor ajunge în piețe. Sunt soiuri italiene, aduse din pepinierele din peninsulă.
Soiurile Clery și Joly sunt preferate de producătorii noștri pentru că rezistă la boli, se adaptează bine la tipurile de sol din țara noastră, iar fructele sunt medii spre mari și parfumate. Odată puse la vânzare sunt concurate de suratele lor din Turcia și Grecia.
Din păcate vremea capricioasă de aprilie, a distrus multe hectare de căpșuni cultivate în câmp.
Doar cei care au investit în solarii și-au păstrat recolta. Iar în fața schimbărilor climatice, tot mai mulți agricultori se gândesc să-și mute producția în interior.
Emil Conț, Producător Agricol: „Am făcut 8 solarii și am vrea să mai facem 5”.
Reporter: E mai riscant afară?
Producător Agricol: „Da, este mult mai riscant, pentru că vremea este schimbată. Anul acesta e mai puțin bun pentru că a fost mult timp rece”.
Radu Cocîrcă, Fermier: „Am avut primăvara asta multe zile cu temperaturi scăzute, 2 înghețuri târzii. Cultivăm în solarii, soiul Clery deoarece are adaptabilitate bună, un soi dulce. Soiurile românești nu se mai găsesc și s-au pierdut. Soiurile românești nu erau așa rezistente la transport”.
Sunt mulți producători autohtoni care preferă soiurile italiene sau olandeze, extrem de productive, care ajung la aproape un kilogram de fructe pe plantă. Acum, la început de sezon, căpșunile vândute ca românești pot costa și 50 de lei kilogramul.
Leave a Reply