Impactul programului alimentar asupra sănătății cardiovasculare

Home Feature Impactul programului alimentar asupra sănătății cardiovasculare
Impactul programului alimentar asupra sănătății cardiovasculare

O alimentație corelată cu ritmul natural al organismului ar putea deveni o soluție promițătoare pentru prevenirea afecțiunilor cardiovasculare. Un nou studiu clinic oferă dovezi că nu doar ceea ce mâncăm contează, ci și când mâncăm.

În special pentru cei care lucrează în ture de noapte, menținerea unui program alimentar limitat la orele zilei ar putea diminua considerabil riscurile generate de perturbarea ritmului biologic.

Alimentația în timpul zilei poate oferi protecție cardiovasculară inclusiv persoanelor care lucrează în ture de noapte, potrivit unui recent studiu, condus de cercetători de la Mass General Brigham și publicat marți în revista Nature Communications. Studiul oferă dovezi solide că alimentația are un impact mai semnificativ asupra sănătății cardiovasculare decât somnul, în contextul dereglărilor cauzate de decalajul dintre ritmul biologic intern și programul zilnic de activitate.

Numeroase cercetări au arătat că munca în ture de noapte este asociată cu riscuri majore pentru sănătate, inclusiv pentru inimă, însă acest nou studiu sugerează că restricționarea meselor la un interval orar din timpul zilei ar putea proteja organismul împotriva efectelor negative ale muncii în schimburi.

Studiile anterioare ale autorului principal Frank A.J.L. Scheer, profesor de medicină și director al Programului de Cronobiologie Medicală de la spitalul Brigham and Women, au demonstrat că perturbarea ritmului circadian – neconcordanța între ora la care ne trezim, mâncăm, lucrăm sau dormim și ritmul natural al organismului, cunoscut drept „ceasul biologic” – crește riscul cardiovascular. Noul studiu a urmărit să identifice o strategie pentru a reduce acest risc, iar stabilirea unui program alimentar bine sincronizat pare că poate reduce riscul de boli cronice.

Rezultatele obținute din studii pe animale au indicat faptul că sincronizarea meselor cu ceasul biologic intern ar putea reduce riscurile de sănătate asociate muncii de noapte, ceea ce i-a determinat pe cercetători să verifice această ipoteză și la oameni.

În cadrul studiului, 20 de participanți tineri și sănătoși au fost incluși într-un protocol clinic de două săptămâni în condiții controlate, fără acces la ferestre, ceasuri sau dispozitive electronice. Obiectivul studiului a fost să investigheze cum influențează dereglarea ritmului circadian funcțiile organismului, prin compararea valorilor măsurate înainte și după simularea activității nocturne.

Participanții au urmat un protocol denumit „rutină constantă”, care izolează efectele ritmurilor circadiene de factorii externi și comportamentali. Aceștia au fost ținuți treji timp de 32 de ore într-un mediu luminat difuz, menținând aceeași postură corporală și consumând gustări identice din oră în oră. Ulterior, participanții au fost supuși unei simulări de muncă în ture și împărțiți în două grupuri: unul care consuma alimente atât ziua, cât și noaptea – un comportament frecvent întâlnit la lucrătorii în schimburi – și altul care mânca exclusiv în timpul zilei. Ambele grupuri au avut același program de somn, astfel încât diferențele observate pot fi atribuite strict momentului meselor, și nu variațiilor în programul de odihnă.

Cercetătorii au analizat impactul alimentației asupra markerilor de risc cardiovascular după munca de noapte: activitatea sistemului nervos autonom, nivelurile inhibitorului activatorului plasminogenului-1 (PAI-1, marker asociat cu risc crescut de tromboze – apariția cheagurilor de sânge) și tensiunea arterială.

În mod evident, acești markeri au crescut după simularea turelor de noapte în grupul care mânca și ziua și noaptea, dar nu s-au modificat în grupul care mânca doar pe timpul zilei. Diferențele nu s-au datorat nici cantității, nici compoziției alimentare, ci exclusiv momentului când participanții au mâncat.

Printre limitările studiului se numără dimensiunea redusă a eșantionului – totuși tipică pentru astfel de studii intensive – și durata de două săptămâni, care nu permite evaluarea riscurilor cronice.

Un punct forte al studiului a fost controlul strict al tuturor variabilelor: somn, alimentație, expunere la lumină, poziție corporală și activitate fizică.

„Am controlat fiecare factor care ar fi putut influența rezultatele, astfel încât putem spune că efectele sunt cauzate de momentul alimentației”, a declarat într-un comunicat Sarah Chellappa, autor principal și profesor la Universitatea din Southampton.

Deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua efectele pe termen lung ale alimentației pe timpul zilei versus alimentațieipe timp de noapte, autorii acestui studiu consideră că rezultatele sunt promițătoare. Evitarea meselor în timpul nopții ar putea aduce beneficii semnificative pentru cei care lucrează în ture, persoanele cu insomnie sau tulburări ale somnului, cei cu program de somn neregulat sau cei care călătoresc frecvent între regiuni cu diferențe de fus orar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.