România importă educatoare din Asia pentru creșele și grădinițele private

Home Educatie România importă educatoare din Asia pentru creșele și grădinițele private
România importă educatoare din Asia pentru creșele și grădinițele private

România urmează să primească din vara acestui an sute de educatoare și îngrijitoare din Asia pentru copiii din creșele și grădinițele private.

Măsura vine ca răspuns la criza accentuată de personal calificat din sistemul de educație timpurie. Iar angajatele din Asia sunt apreciate nu doar pentru seriozitate, ci și pentru faptul că acceptă salarii mai mici.

Tinerele care vor ajunge în țara noastră trimit inițial un CV către o agenție de recrutare, apoi trec printr-un proces de selecție.

Magilyn Mamanta, recrutoare agenție: „Verific CV-urile lor mai întâi, să vedem dacă sunt calificate pentru acest post, apoi programez un interviu în care le întreb despre experiența lor și informații personale.”

Cele care sunt selectate, trimit și un videoclip de prezentare în care interacționează cu copiii — fie în cadrul unei activități educaționale, fie în timpul jocului. Trebuie să vorbească engleza la un nivel intermediar și să aibă studii în domeniul educației sau al sociologiei.

După ce sunt alese, viitoarele educatoare participă la un program de formare timp de 4 luni, într-un centru specializat din Indonezia. Acolo au cursuri de limba și cultură română și îngrijirea copilului.

Yosef Gavriel Peisakh, manager agenție de recrutare: „Partea de transport și cazare o oferă angajatorii, partea de adaptare, după ce sosesc aici, noi avem echipe care se vor deplasa la angajator și vor urmări integrarea lor. Angajatele din Indonezia vor veni pe un salariu de 750-800 de euro pentru început. După evaluare, după 6 luni se adaptează salariul, să motiveze angajații.”

Grădinițele din România se orientează către forța de muncă din Asia, în lipsa interesului din partea angajaților români, mai ales că oferta salarială nu este mare.

Ana Călugăru, manager comunicare platformă de recrutare: „Dacă atunci când vorbim despre educatoare sau profesoare, mai ales în grădinițele private, pornesc undeva de la 4.500-5.000 de lei, în cazul personalului din Asia salariile sunt ceva mai mici și cu siguranță unul dintre motivele pentru care angajatorii, inclusiv din acest sector, nu doar din Horeca, construcții, servicii, este că oferă și costuri ceva mai mici.”

Până acum, peste 90.000 de asiatici au drept de muncă și de ședere în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.