Omul de afaceri Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea sa de înlocuire a acestei măsuri cu controlul judiciar.
Decizia instanţei nu este definitivă.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore zile de la comunicare.
Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv vineri, 21 martie, pentru 30 de zile, de Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. El fusese reţinut în 20 martie, iar în 21 martie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Presupusul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu este acuzat de către procurori că a oferit aproape 900.000 de dolari sub formă de gift-uri pe aplicaţia TIKTOK unor persoane pentru a influenţa votul în favoarea lui Georgescu. Avocatul său a declarat, la ieşirea de la audieri, că Peşchir se simte „discriminat pentru opiniile sale politice”.
Avocatul a mai spus că Bogdan Peşchir donează de doi ani pe TikTok și că nu are legătură cu opţiunile politice ale nimănui. Acesta a precizat că va face plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de poliţişti să-şi arate faţa.
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro.
Deţinător al unei firme din Braşov, Bogdan Peşchir, fost programator, a făcut donaţii pe TikTok de peste un milion de euro și a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului la preşedinţie Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, arăta SRI în raportul prezentat CSAT.
Conform SRI, aceştia au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” și au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.
”Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok și ale legislaţiei electorale române”, sublinia SRI.
De asemenea, raportul releva că ”Bogdan PEŞCHIR ”afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021”. Anterior înfiinţării societăţii, acesta lucrase ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Braşov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor și sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este și cetăţean al Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.
Leave a Reply