Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a semnat, miercuri, cu reprezentanţii autorităţilor locale actele adiţionale la 18 proiecte aferente sistemelor de transport al gazelor naturale. Proiectele vor avea asigurată finanţarea necesară pentru a fi terminate cel mai târziu la sfârşitul anului 2026. Acestea vizează extinderea, modernizarea şi conversia reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale. Astfel, 44.000 de gospodării vor avea acces la gaze naturale, reducând dependenţa de lemne pentru încălzire şi contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Cele 18 proiecte vor avea ca rezultat faptul că 44.238 de gospodării vor fi racordate la infrastructura modernă de distribuţie a gazelor naturale, iar 71.528 persoane îşi vor încălzi locuinţele cu gaze naturale. Prin aceste proiecte, va fi extinsă reţeaua de transport şi distribuţie a gazelor naturale pe o lungime de aproape 840 de kilometri, iar 44 de unităţi administrativ-teritoriale vor fi sprijinite pentru a avea reţea de transport şi distribuţie a gazelor naturale.
Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), iniţial, cele 18 proiecte au fost finanţate din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 în cadrul axei prioritare 8 – Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale. În cadrul perioadei de programare 2014-2020, au fost eligibile pentru a fi decontate din fondurile europene cheltuielile realizate până la sfârşitul anului 2023. Pentru 18 contracte aflate în derulare, beneficiarii proiectelor au solicitat etapizarea, însă acestea nu au putut fi preluate pentru finanţare în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Soluţia pentru finalizarea şi operaţionalizarea acestor proiecte, preluate între timp de către Administraţia Fondului pentru Mediu, a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2025, prin care cele 18 proiecte sunt preluate de MIPE, iar finanţarea este asigurată din Fondul pentru Mediu.
Actele adiţionale aferente celor 18 contracte de finanţare au fost semnate astăzi de reprezentanţii următoarelor UAT-uri: Comuna Şimian – judeţul Mehedinţi; Comuna Coţofăneşti – judeţul Bacău; Comuna Remetea şi Comuna Dăneşti – judeţul Harghita; Comuna Ozun – judeţul Covasna; oraşul Murfatlar şi Comuna Poarta Albă – judeţul Constanţa; Comuna Nojorid – judeţul Bihor; Municipiul Brad, Comuna Crişcior, Comuna Baia de Criş şi Comuna Baru – judeţul Hunedoara; Comuna Unirea – judeţul Călăraşi; Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Forest pentru comunele Ciceu, Siculeni, Racu – judeţul Harghita; ADI Gaz Sud Bihor pentru comunele Drăgăneşti, Bunteşti, Rieni, Lazuri de Beiuş, Pietroasa; ADI Transalpina Gaz pentru localităţile Jina, Poiana Sibiului, Tilişca, Rod – judeţul Sibiu; ADI Distribuţie Gaze Naturale pentru comunele Slobozia, Malu şi Vedea – judeţul Giurgiu, respectiv ADI Gaz Valea Moldoviţei pentru comunele Frumosu, Moldoviţa, Vatra Moldovitei şi Vama – judeţul Suceava.
Leave a Reply