Secarea Mării Aral din Asia Centrală a avut consecințe devastatoare nu doar la suprafața Terrei, ci și în profunzimile planetei. Situată între Kazahstan și Uzbekistan, Marea Aral a fost victima deturnării afluenților săi, Sîrdaria și Amudaria, pentru irigarea culturilor de bumbac și orez din timpul fostei Uniuni Sovietice. Această acțiune a dus la scăderea cu 90% a suprafeței Mării Aral și cu 93% a volumului său, transformându-se într-un deșert de nisip și sare.
De-a lungul anilor, secarea Mării Aral a fost comparată cu un „Cernobîl silențios”, având impacturi ecologice și economice profunde. Numeroase specii de animale au fost afectate, iar activitățile umane legate de această întindere de apă au fost practic întrerupte. Conform unui studiu recent, efectele secării Mării Aral s-au resimțit și în adâncimile Pământului.
Cercetătorii au descoperit că vechiul fund al lacului continuă să se ridice cu aproximativ 7 milimetri pe an, chiar și după secarea completă a Mării Aral. Această mișcare a fost observată pe o zonă extinsă de până la 500 de kilometri în raport cu centrul original al mării. Simulările computerizate indică faptul că fenomenul are loc la peste 150 de kilometri sub suprafața Pământului, în astenosferă.
Acest strat al mantalei terestre, cu o compoziție vâscoasă și caldă, s-a deformat sub presiunea exercitată de Marea Aral în perioada sa de glorie. Acum, acesta se mișcă lent, influențând plăcile tectonice aflate deasupra sa. Fenomenul va continua să aibă loc timp de mai multe decenii, subliniind modul în care activitățile umane pot afecta Terra până în adâncimile sale.
Leave a Reply