ANPC amendează unități de alimentație publică din Aeroportul Henri Coandă București

Home Actualitate ANPC amendează unități de alimentație publică din Aeroportul Henri Coandă București
ANPC amendează unități de alimentație publică din Aeroportul Henri Coandă București

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 35.000 de lei pentru cinci unități de alimentație publică din incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă București, aparținând companiei Dnata Catering SRL – Otopeni.

Punctele de lucru verificate de comisarii ANPC sunt Chozen Noodle, Origini, Fornetti, Hesburger și La Croissant.

Controalele au evidențiat abateri la toate cele cinci unități verificate, ceea ce a condus la aplicarea unui număr de patru amenzi contravenționale, în valoare totală de 35.000 de lei. De asemenea, comisarii ANPC au dispus măsura opririi definitive de la comercializare a unei cantități de 61,62 kg de produse alimentare, în valoare de 11.059 lei, și au emis două invitații pentru continuarea verificărilor.

Principalele nereguli constatate au fost nerespectarea gramajului produselor alimentare comercializate, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde, produse alimentare fără etichete care să conțină elemente de identificare, neafișarea informațiilor specifice despre preparatele culinare comercializate și produse alimentare cu elemente de identificare incomplete sau lipsă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.