Trei tineri au ajuns la spital în stare gravă, iar prietenul lor și-a pierdut viața într-un teribil accident produs în stațiunea Mamaia.
Mașina în care se aflau toți a intrat într-un stâlp și s-a rupt în două.
Martorii spun că șoferul, un băiat de 21 de ani, ar fi gonit cu o viteză foarte mare. În plus, se urcase băut la volan.
Singurul care a ieșit aproape teafăr din mașină a fost șoferul. Câțiva martori priveau îngroziți scena dezastrului. Accidentul s-a produs puțin după miezul nopții.
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani se aflau în mașina care a lovit stâlpul. Pasagerii s-au trezit în două carcase de metal care se rostogoleau pe șosea.
Potrivit martorilor, șoferul ar fi ieșit din sensul giratoriu cu o viteză foarte mare, ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de acel stâlp. Practic, stâlpul a fost îndoit și scos din trotuar, apoi mașina s-a rupt în două.
Cei cinci erau prieteni și lucrau în domeniul HoReCa. Alexandru avea 21 de ani și era din Vrancea. Venise la Constanța să își viziteze tatăl și sora. Era barman. A murit câteva ore mai târziu la spital. O fată care se afla în spate este și ea în stare foarte gravă.
Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul Județean Constanța: „Deosebit de gravă este o pacientă de 19 ani, care se află acum la terapie intensivă, ceilalți doi pacienți sunt internați în stare generală bună, conștienți, cooperanți, rămân în continuare sub supravegherea medicilor.”
Testat de polițiști, șoferul avea o alcoolemie de 0,68 la mie. Marți, criminaliștii au revenit la locul tragediei.
Șoferul are dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. O altă anchetă a fost deschisă, deocamdată IN REM, pentru vătămare corporală și ucidere din culpă.
Leave a Reply