Ministerul Fondurilor Europene a prelungit termenul limită pentru cei care doresc să obțină vouchere pentru panouri fotovoltaice și baterii sau pentru reabilitarea locuințelor. Persoanele cu venituri mici pot primi vouchere de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței și instalarea de panouri solare sau de 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii pentru stocarea energiei verzi. Banii provin din fonduri europene și nu este necesară nicio contribuție din partea beneficiarilor.
Dan Tudose, expert în energie verde, a explicat beneficiile acestui program, menționând că voucherele pot fi folosite pentru instalarea de sisteme fotovoltaice, baterii de stocare de energie, termosistem, creșterea eficienței energetice și izolare a locuinței.
Programul este destinat persoanelor cu venituri reduse, sub 1500 sau 2.000 lei pe membru de familie sau pe gospodărie, care pot accesa aceste vouchere gratuit. Documentele necesare pentru depunerea dosarelor sunt documentul de identitate, actele de proprietate și alte documente relevante pentru clarificări.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor a fost prelungit până la data de 3 martie 2025. Consumatorii vulnerabili pot obține informații despre condiții la Ghiseele Unice de Eficiență Energetică (GUEE) înființate la primării. Pentru obținerea voucherelelor, se vor alege firmele aprobate de către MIPE din lista operatorilor autorizați.
Leave a Reply