Devenit indispensabil în lumea în care trăim, telefonul mobil a ajuns să provoace anxietate generației Z. Mulți tineri îl folosesc doar pentru mesaje, note vocale și rețele sociale, iar atunci când trebuie să vorbească, întâmpină dificultăți. S-a ajuns până într-acolo încât, în Marea Britanie, elevii fac cursuri pentru a-și învinge această spaimă. Mulți tineri nu sunt obișnuiți să vorbească la telefon, pentru că folosesc alte forme de comunicare, precum mesaje text și mesaje vocale. Specialiștii vorbesc chiar despre un fenomen observat în rândul generației Z, pe care îl numesc telefobie.
Telefobia este teama de a vorbi la telefon. Se manifestă prin stări de anxietate, de neliniște, oamenii evită să răspundă unui apel pentru că nu se simt pregătiți să controleze ce se întâmplă. Și apoi întreb: de ce nu ai sunat tu pentru o programare? Pentru că îmi este teamă, nu am știut cum să abordez!
Într-un colegiu din Marea Britanie, profesorii au organizat cursuri pentru elevii cu astfel de frici. Apare încet-încet acest fenomen, o teamă propriu-zisă de a vorbi cu o persoană fără un buton de SEND. De altfel, potrivit unui studiu realizat tot în Marea Britanie, aproape 80% dintre mileniali și reprezentanții generației Z se feresc să răspundă la telefon sau să inițieze apeluri. Cei mai mulți aleg alte forme de comunicare, mai puțin cea directă. Specialiștii atrag atenția că această problemă poate deveni un obstacol real în viața profesională și personală. Iar soluția nu este evitarea apelurilor, ci învățarea unor strategii.
Leave a Reply