Protestatarii cer reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale

Home Actualitate Protestatarii cer reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale
Protestatarii cer reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale

Sfârșitul de săptămână este marcat de proteste în Capitală. Sute de persoane au cerut vineri în fața Guvernului reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Un bărbat a fost scos din mulțime, după ce jandarmii au găsit asupra lui un cuțit.

Pentru că şi sâmbătă sunt anunţate manifestaţii similare în București, autoritățile îndeamnă la calm.

Pe un vânt aprig, câteva sute de persoane au protestat în Capitală. În alveola de la Piața Victoriei, unii au urcat pe munți de zăpadă strânsă acolo cu lopețile. Cu tricolorul în mâini, au cerut – din nou – reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Unii au fluturat drapelul Statelor Unite, alții steagul Rusiei.

Protestatar: „Tot mapamondul, inclusiv Statele Unite, partenerul nostru strategic, ne zice că am fost furați pe față!”

„Dorim turul doi înapoi, alegerea președintelui de drept pe care l-am ales o dată și reinstaurarea democrației care este călcată în picioare” spune altcineva.

Participant la protest: „Iată, că stăm deocamdată aici, nu am ocupat strada. Domne, până la urmă se cuvine și este importat ca noi să avem un protest pe care ei să îl înțeleagă acolo.”

Un bărbat care a venit la protest cu o statuetă care simboliza lupul dacic a fost scos din mulțime, deoarece obiectul din mâinile lui a fost considerat de jandarmi armă albă.

Jandarmii au identificat în mulțime și o persoană care avea asupra sa un cuțit cu o lamă de aproximativ 10 centimetri. De asemenea, a fost creată și o zonă de siguranță pentru jurnaliști, delimitată de mai multe garduri metalice. Jandarmii fac apel la calm, având în vedere că și în weekend sunt așteptate proteste de amploare în Capitală.

Unul este programat în Piața Constituției iar celălalt în fața Parcului Izvor.

Potrivit Jandarmeriei, la ultimele două evenimente de acest fel, 28 de persoane au fost amendate iar alte 16 sunt cercetate acum pentru ultraj, tulburarea liniștii și ordinii publice și instigare. Trei bărbaţi sunt în arest preventiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published.