Abandonul școlar în România: o problemă în creștere

Home Educatie Abandonul școlar în România: o problemă în creștere
Abandonul școlar în România: o problemă în creștere

Numărul elevilor care au abandonat școala după ce au terminat 8 clase este în creștere. Potrivit unui raport publicat de Ministerul Educației, peste 7.000 de copii au renunțat să mai meargă la ore, în special din cauza sărăciei.

Deși Legea Educației spune clar că învățământul este obligatoriu cel puțin 11 clase, autoritățile nu iau măsuri împotriva părinților.

În anul școlar anterior, peste 4% dintre elevii înscriși în clasa a 8-a nu și-au continuat studiile, așa că 7.392 de școlari nu au mai ajuns la liceu. Deși problema este mai accentuată în mediul rural, cu situații similare se confruntă și directorii școlilor de la oraș.

Daniela Voinea, director Școala „Sfinții Voievozi”: „Părinții nu mai fac față traiului în oraș și atunci preferă să plece. Există și cazuri în care efectiv nu își mai pot susține copilul la școală. Cum am aflat? Constatând că nu mai vin, sau pur și simplu spunând că ne mutăm în școala x, având în vedere că ne-au dat afară din casă, pleacă cu acte în regulă în școala x, dar nu mai ajung acolo”.

Liviu Moise, directorul Școlii nr.1 Unirea Călărași: „Asta e problema cu abandonul, el nu apare astăzi, și mâine observăm că ne-a dispărut copilul din școală. E o perioadă mai lungă de timp prin care poți să-ți dai seama și să iei anumite măsuri. Noi am înștiințat părinții, asistenta socială, am tot fost la ei acasă în fiecare an, de trei ori pe an, inclusiv cu Poliția, dar dacă, de exemplu, copilul declară că nu vrea să meargă la școală, părinții nu pot fi amendați”

În ultimii cinci ani, au fost șapte cazuri de abandon într-o singură școală din București. Doi dintre elevi au fost recuperați prin programul „A doua șansă”.

Într-o școală din București, 37 de elevi sunt înscriși în programul „A doua șansă” pentru învățământul primar. Sunt persoane care au renunțat la un moment dat la școală, iar acum au decis să revină. Doi dintre ei au sub 18 ani, restul sunt majori. În jur de 30 dintre ei vin constant la ore.

Potrivit celui mai recent raport publicat de Ministerul Educației, datele nu arată bine nici în ceea ce privește mediile de la evaluarea națională.

Procentul elevilor cu medii peste 5 a fost de 74, 5%, în 2024, în scădere față de anul școlar anterior.

Mihaela Nebăr, director executiv World Vision: „Una dintre principalele cauze este sărăcia, o altă cauză este că ai noștri copii nu țin pasul cu sistemul de educație, părinții, la rândul lor, sunt analfabeți sau analfabeți funcționali și atunci le este foarte greu”.

Potrivit World Vision, în ultimii 10 ani numărul copiilor care au abandonat școala a crescut de la 100.000, la 250.000.

Leave a Reply

Your email address will not be published.