Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunță că se suspendă din calitatea de membru al PNL, precizând că marți după-amiază, în Biroul Politic Național va fi ales un interimar la conducerea partidului.
Bolojan afirmă că îl propune pe Cătălin Predoiu pentru preluarea acestei funcții. Bolojan adaugă că, tot marți, va face o propunere privind persoana care va prelua președinția Senatului.
În această seară am avut o ședință pregătitoare, având în vedere faptul că în urma demisiei președintelui României, președintele Senatului ar urma să ocupe această funcție în calitate de interimar. Ca atare, conform prevederilor constituționale, nu mai poate fi membru al unui partid politic și în această calitate sunt obligat să mă suspend din calitatea de președinte al PNL și de membru al PNL. Mâine după-amiază va fi o ședință a Biroului Politic Național în care, așa cum am discutat astăzi, urmează să fie ales, pentru această perioadă, un interimar și propunerea pe care o voi face mâine este ca domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele partidului, să preia această funcție, a anunțat, luni seară, Ilie Bolojan, într-o scurtă declarație. El a precizat că marți se va lua o decizie cu privire la persoana propusă pentru a prelua funcția de președinte al Senatului. După consultarea grupului de senatori, vom face mâine o propunere în acest sens, a adăugat Bolojan. El a menționat că luni seară au fost stabilite elementele de bază ale campaniei electorale pe care PNL o va face în susținerea lui Crin Antonescu. Ilie Bolojan a refuzat să facă declarații legate de funcția de președinte interimar pe care o va prelua pe 12 februarie.
Leave a Reply