Ușor, ușor, începem să ne facem planuri pentru sărbătorile de Florii și de Paște. Cum rețeta târgurilor de Crăciun s-a dovedit de succes și a atras numeroși turiști, inclusiv din străinătate, marile orașe fac deja pregătiri.
La Craiova, hotelierii au început să primească cereri încă din luna ianuarie. Cea mai căutată perioadă este vacanța de primăvară a copiilor, iar multe sejururi de două nopți sunt deja rezervate.
Așa vor arăta proiecțiile pe apă la târgul de Paște de la Craiova. Pregătirile au început deja de o lună. Tema din acest an va fi Carnavalul Primăverii, iar meșterii din ateliere lucrează de zor la fiecare detaliu. Au transformat deja bărcile de pe lac în gondole. Măștile de carnaval au început să prindă contur, dar și alte elemente care vor crea un decor de poveste, plin de culoare.
Gabriel Rizea, sculptor: „Se vrea a fi un carnaval al primăverii, care înseamnă veselie, culoare. O să avem foarte multe fructe pe acoperișul căsuțelor supradimensionate, flori pe pereții căsuțelor și măști de carnaval, unele în stil venețian, altele în alte stiluri de mască de carnaval, astfel încât întreaga concepție să fie plină de culoare și veselie.”
Târgul se va întinde pe aproape toată suprafața Parcului Nicolae Romanescu. Autoritățile le propun și vizitatorilor să își pregătească din timp măști și ținute de carnaval. Parcul va fi transformat într-o grădină luxuriantă, în mii de nuanțe!
Cristian Grigorie, director RAADPFL Craiova: „Am plantat peste 200.000 de bulbi de lalele, narcise, zambile. Peste tot vor fi flori. Avem lalele galbene, albe, roșii, negre, avem zambile de toate culorile.”
Reprezentanții HoReCa spun că, în hoteluri, gradul de ocupare va fi în timpul săptămânii de 60-70%, iar în weekend va urca la aproape 100%. Multe rezervări sunt făcute de grupuri, susțin hotelierii.
Laura Pătru, marketing manager hotel: „Avem rezervări în acest moment, precum și solicitări, atât de la turiștii noștri români, cât și de la turiștii străini. Târgul de Paște urmează cumva trendul târgului de Crăciun, astfel încât fereastra de rezervare începe să fie din ce în ce mai mare.”
Prețurile sunt mai mici față de perioada târgului de Crăciun, cu 20-30%. Astfel, o cameră la un hotel de 4 stele costă între 400 și 600 de lei pe noapte, 250-400 de lei la hotelurile de 3 stele, iar la apart-hoteluri chiar sub 200 de lei pe noapte. În Craiova și zona metropolitană sunt 3.500 de locuri de cazare, cele mai căutate fiind în zonele centrale.
Mirela Rădoi, manager hotel: „Doresc să fie cât mai aproape de unde se va ține târgul. Își doresc cazare de o noapte, eventual o cină, și serviciile să fie, eventual, la prețuri acceptabile.”
Târgul va dura trei săptămâni, în perioada 11 aprilie – 1 mai.
Leave a Reply