Scandalul Nordis: Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, arestați preventiv

Home Actualitate Scandalul Nordis: Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, arestați preventiv
Scandalul Nordis: Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, arestați preventiv

Curtea de Apel București s-a pronunțat, miercuri, cu privire la cererea de arestare preventivă formulată pe numele Laurei Vicol și a lui Vladimir Ciorbă în dosarul Nordis.

Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Tot în arest preventiv vor ajunge Gheorghe Emanuel Poștoacă – acționar principal la Nordis, Cristian Nicolae Poștoacă – acționar și administrator la mai multe firme din grupul Nordis și Florin Poștoacă. Decizia Curții de Apel București de miercuri nu este definitivă, dar este executorie.

Unsprezece persoane au fost reținute în Dosarul Nordis, au anunțat, marți, procurorii DIICOT. Printre acestea s-au aflat fosta șefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă. Ulterior, ordonanța de reținere a expirat marți seara. De asemenea, alte două persoane sunt anchetate în acest dosar sub control judiciar.

Referatul procurorilor în Dosarul Nordis conține mai multe discuții între parteneri din cadrul grupului, dar și între angajați. Procurorii DIICOT o acuză pe Laura Vicol de organizarea unui grup infracțional organizat, complicitate la delapidare și spălare de bani. Anchetatorii au descoperit că Vicol ar fi încasat în conturile personale, dar și a unor firme în care era asociată, aproape 10 milioane de euro. Banii, spun procurorii, proveneau de la firma Nordis Management, care la rândul ei încasase 195 de milioane de euro de la diferiți clienți care doreau să cumpere apartamente la malul mării.

În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat peste 50 de sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor, sume de bani, dar și obiecte de lux, printre care ceasuri, bijuterii și genți.

Una dintre stenogramele incluse în dosar surprinde o discuție între doi dintre parteneri, unul spunând că discută cu „clienții fericiți”, replica celuilalt fiind „Foarte bine, că le-ați promis…avioane”.

Fosta deputată PSD Laura Vicol a declarat miercuri, la sediul Curții de Apel București, înainte ca instanța să se pronunțe asupra cererii de arestare a procurorilor, că nu a făcut niciun denunț. În schimb, ea a anunțat că vor fi „mari surprize”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.