David Popovici a convins judecătorii să emită un ordin de protecție împotriva unui vecin. Acesta l-ar fi amenințat acum două săptămâni că îi va incendia mașina pe care tocmai și-a cumpărat-o.
Campion olimpic, mondial și european la înot, David Popovici a experimentat o altfel de confruntare: în sala de judecată. Înotătorul a cerut un ordin de protecție împotriva unui vecin în vârstă de 70 de ani, care, în urmă cu două săptămâni, l-ar fi amenințat că îi va incendia mașina. În urma incidentului, bărbatul, aflat atunci – susțin polițiștii – sub influența alcoolului – a fost încătușat și s-a ales cu un dosar penal.
Vecinul lui David Popovici neagă acuzațiile și explică de unde a plecat scandalul. Lucian Gubernea, intimat, susține că nu l-a amenințat pe nimeni și că nu știe ce mașină are Popovici. Conflictul ar fi pornit din cauza unui cățel, iar Gubernea a spus că i s-a cerut să îl trimită la adăpost.
Procesul privind emiterea ordinului de protecție s-a judecat în cameră de consiliu, cu prezența doar a celor implicați și a avocaților. Ordinul de protecție interzice vecinului lui Popovici să se apropie de acesta la mai puțin de 100 de metri, inclusiv de locuința și bazinul olimpic. Interdicția vizează și contactul direct sau indirect cu David Popovici. Încălcarea ordinului poate duce la acuzații de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Leave a Reply