Luni se încălzește ușor în ținuturile sudice și în cele estice, de asemenea, în zona montană, pe unde se anunță o zi frumoasă.
În rest găsim înnorări și ceață, poate și ceva precipitații slabe. Maximele pleacă de la MINUS 1 grad în Câmpia de Vest și în Transilvania și ajung la 14…15 grade în Dealurile Munteniei și în Dealurile Moldovei.
Vremea în fiecare regiune
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici, cerul se păstrează curat toată ziua. Amiază ne aduce vreme caldă și temperaturi puțin mai ridicate decât ieri.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, se mai încălzește față de ziua trecută. Nu vedem norii deloc, iar temperaturile urcă până la 14 grade – valori cu vreo 11 grade peste mediile perioadei.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vremea devine nefiresc de caldă pentru luna ianuarie. La Piatra Neamț se ating 15 grade. Avem cer senin pe tot parcursul zilei și atmosfera de primăvară la orele amiezii.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, ziua începe cu ceață sau cu nori de joasă altitudine, fenomene care pot să persiste câteva ore bune. E posibil să fulguiască sau să fie burnița, dar nu lipsesc perioadele însorite. Maximele ajung la 8 grade.
În vestul României avem înnorări și ceață pe la câmpie, pe unde sunt ceva condiții de fulguiala sau burnița. În zonele mai înalte, domina atmosfera însorită, iar la Deva se ating 6 grade.
În Transilvania avem o dimineață foarte rece în depresiuni cu ceața dimineața. Mai târziu, iese soarele și se face mai cald decât ieri. La Sfântu Gheorghe vor fi 9 grade. Vântul bate mai tare în zonele înalte din Meridionali.
În Oltenia se anunță o zi frumoasă și o amiază plăcută, cu soare și temperaturi peste mediile perioadei. La fel ca ieri, cel mai cald o să fie în regiunile deluroase, pe unde se ating 13 grade.
În ținuturile sudice NU vedem norii deloc. Fenomenul de inversiune termică este prezent și aici, iar în zonele de deal vor fi cele mai ridicate temperaturi.
Vremea în București
În București cerul rămâne curat, vântul adie plăcut și se mai încălzește puțin: la amiază se ating 10 grade. La noapte se adună câțiva nori, iar spre dimineață temperatura coboară până la minus 1 grad.
Vremea la Munte
La munte cresc temperaturile, iar vremea devine caldă. Avem atmosfera însorită toată ziua și un vânt mai insistent la altitudini mari, în Carpații Meridionali și în Munții Banatului.
Leave a Reply