Anchetă la DGASPC Bihor: Tone de carne de bizon donate au devenit porc până pe mesele copiilor

Home Actualitate Anchetă la DGASPC Bihor: Tone de carne de bizon donate au devenit porc până pe mesele copiilor
Anchetă la DGASPC Bihor: Tone de carne de bizon donate au devenit porc până pe mesele copiilor

Este anchetă în Bihor, după ce o fermă de bizoni a donat aproape 8 tone de carne către DGASPC, însă centrele sociale au primit în schimb produse din carne de porc, o cantitate mult mai mică.

Anchetatorii bănuiesc că funcționarii și fabrica de procesare ar fi înlocuit carnea scumpă cu una mult mai ieftină. Iar diferența de bani ar fi delapidat-o. Procurorii anchetează situația.

Cu bune intenții, în baza unui contract de sponsorizare, carcasele de bizon au fost preluate de la ferma din Salonta spre a fi duse către un procesator care urma să le transforme în mezeluri. Acestea erau destinate mai multor centre ale DGASPC, unde stau copii sau persoane cu dizabilități.

Doar că, în loc de produse din carne de bizon, cei de la direcția socială au primit altceva.

Procurorii cred însă altceva.

Din cantitatea de 7,6 tone de carcasă de bizon ar fi trebuit să rezulte cel puțin 3 tone de produse procesate. Cantitatea de produse din porc livrată centrelor sociale a fost, însă, mult mai mică.

În plus, prețul produselor din carne de bizon este de 3-4 ori mai mare decât al celor din porc. Procurorii spun că diferența de bani ar fi fost însușită ilegal.

Consiliul Județean Bihor, în jurisdicția căruia se află DGASPC, a declanșat o anchetă internă.

În cadrul anchetei, au fost efectuate și două percheziții imobiliare, una la sediul DGASPC Bihor, iar alta la sediul procesatorului de carne.

Anchetatorii au ridicat mai multe documente și un telefon mobil, iar acum încearcă să stabilească împrejurările în care s-a petrecut presupusa delapidare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.