Președintele ales Donald Trump ar fi fost condamnat pentru încercarea ilegală de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020, dacă nu ar fi câștigat scrutinul din noiembrie 2024, conform unui raport al Departamentului de Justiție.
Probele admisibile au fost suficiente pentru a obține și susține o condamnare într-un proces, se arată în raportul întocmit de procurorul special Jack Smith, care săptămâna trecută a demisionat din Departamentul de Justiție.
Documentul de 137 de pagini a fost trimis Congresului după ce judecătoarea Aileen Cannon a permis publicarea primei din cele două părți ale raportului lui Smith – cea privind cazul de interferență electorală.
Ea a ordonat o audiere separată în cursul acestei săptămâni cu privire la publicarea părții raportului care se referă la acuzațiile potrivit cărora Trump a păstrat ilegal documente guvernamentale clasificate.
Jack Smith a fost numit în 2022 procuror special care să se ocupe de investigațiile Departamentului de Justiție al SUA cu privire la cele două dosare federale deschise pe numele lui Trump. Procurorii speciali sunt aleși de Departamentul de Justiție în cazurile în care există un potențial conflict de interese.
Trump a fost acuzat că a păstrat ilegal documente clasificate și, în unele cazuri, le-a depozitat în camere de la reședința sa Mar-a-Lago din Florida. În cazul interferenței electorale, el a fost acuzat că a complotat pentru a anula rezultatul alegerilor din 2020.
Ambele cazuri s-au soldat cu acuzații penale împotriva lui Trump, care a pledat nevinovat și a încercat să demonteze cazurile ca fiind motivate politic.
Procurorul special Jack Smith a închis dosarele după alegerea lui Trump în noiembrie, în conformitate cu reglementările Departamentului de Justiție care interzic urmărirea penală a unui președinte în exercițiu.
Punctul de vedere al Departamentului de Justiție conform căruia Constituția interzice continuarea punerii sub acuzare și a urmăririi penale a unui președinte este categoric și nu se bazează pe gravitatea infracțiunilor imputate, pe soliditatea dovezilor guvernului sau pe meritele urmăririi penale, pe care Biroul le susține pe deplin – afirmă Jack Smith în partea de raport care a fost publicată.
După ce raportul său a fost depus la instanță, a existat un du-te-vino juridic cu privire la materialele legate de aceste cazuri.
Săptămâna trecută, judecătoarea Cannon a oprit temporar publicarea întregului raport Smith, din cauza temerilor că acesta ar putea afecta cazurile a doi asociați ai lui Trump acuzați împreună cu el în cazul documentelor clasificate.
Walt Nauta, consilierul personal al lui Trump, și Carlos De Oliveira, administratorul proprietății de la Mar-a-Lago, sunt acuzați că l-au ajutat pe Trump să ascundă documentele. Spre deosebire de Trump, cazurile lor sunt încă pe rol – iar avocații lor au susținut că publicarea raportului lui Smith ar putea influența un viitor juriu și proces.
Leave a Reply