Sezon gripal: Situația actuală și măsurile de prevenire

Home Feature Sezon gripal: Situația actuală și măsurile de prevenire
Sezon gripal: Situația actuală și măsurile de prevenire

Suntem în plin sezon gripal și lucrurile riscă să se complice, mai ales după ce de sărbători am avut musafiri și am fost în multe locuri aglomerate.

Deja patru oameni și-au pierdut viața, după ce într-o singură săptămână au fost diagnosticați 4.000 cu această boală.

Dacă ar fi să facem o analiză a datelor prezentate de autorități, vedem că numărul infecțiilor respiratorii este mai mic decât în săptămâna precedentă. Dar cel mai probabil acest lucru se întâmplă din cauza subraportărilor de sărbători. Sunt totuși peste 57.000 de infecții respiratorii, cu 6% mai mult decât în aceeași săptămână a sezonului trecut.

În ceea ce privește gripa, autoritățile vorbesc într-adevăr de patru decese din cauza acestei boli. Este vorba de trei decese noi și unul de săptămâna trecută.

Sunt din județele Sibiu, Bihor, Olt și București și au peste 50 de ani. La nivel național au fost în total 4.175 cazuri de gripă clinică, evident este vorba atât de adulți, cât și de copii.

Peste 10% din cazurile testate au avut același tip de virus, iar asta înseamnă practic debutul sezonului gripal, spun autoritățile.

Până la finalul anului trecut, puțin peste 1,1 milioane de persoane erau vaccinate antigripal, cele mai multe dintre ele făcând parte din grupele de risc, adică cele care beneficiază de vaccin gratuit.

Serul se poate lua de la farmacie cu trimitere de la medicul de familie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.