Autorul atacului cu maşină berbec care a ucis 35 de persoane în noiembrie în provincia Guangdong din sudul Chinei, cel mai grav atac din ţară din ultimii zece ani, a fost condamnat la moarte vineri.
Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat pentru comiterea acestei fapte care ‘a pus în pericol siguranţa publică’ din motive personale, ‘într-un mod extrem de josnic’, potrivit instanţei citate de CCTV.
La 11 noiembrie, Fan Weiqiu a intrat în mod deliberat cu SUV-ul său în persoanele care se antrenau în faţa unui complex sportiv din Zhuhai, conform televiziunii de stat CCTV – transmite France Presse.
El a fost arestat la faţa locului după ce şi-a autoprovocat răni cu cuţitul şi a intrat în comă, a declarat poliţia la acea vreme.
Cu toate acestea, el a fost judecat în public vineri, în prezenţa rudelor victimelor, şi a pledat vinovat, potrivit aceleiaşi surse. Verdictul a fost anunţat în aceeaşi zi.
Instanţa a subliniat ‘motivele extrem de josnice, natura deosebit de flagrantă a crimei, metoda deosebit de crudă şi consecinţele deosebit de grave, care au provocat prejudicii semnificative societăţii’, potrivit CCTV.
Fan Weiqiu ‘a decis să îşi exprime furia’ din cauza ‘unei căsnicii destrămate, a frustrărilor personale şi a nemulţumirilor legate de împărţirea bunurilor după divorţ’, potrivit aceleiaşi surse.
China a înregistrat în acest an o serie de incidente dezastruoase – de la înjunghieri la atentate cu maşină capcană – care i-au subminat reputaţia de a avea o bună securitate publică.
Unii experţi au legat aceste incidente de încetinirea economiei chineze.
Leave a Reply