Vanessa Kirby și iubitul său, Paul Rabil, s-au logodit după doi ani de relație. Cei doi au stârnit primele zvonuri despre o posibilă relație în octombrie 2022, când au fost văzuți ținându-se de mână și plimbându-se prin New York. În noiembrie 2023, și-au oficializat relația pe Instagram, când Rabil, cunoscut drept „LeBron-ul lacrosse-ului” a postat o serie de fotografii drăguțe, și un mesaj emoționant. ‘Din primul moment în care ne-am întâlnit în Des Moines, viața este mult mai bună, mai plină de sens și mai frumoasă alături de tine,’ a scris el în descrierea postării.
Înainte de relația cu Rabil, Kirby a avut o relație cu colegul său din filmul „Queen and Country”, Callum Turner. Pe plan profesional, ea urmează să joace rolul lui Sue Storm în viitorul film „The Fantastic Four: First Steps”, alături de Pedro Pascal. Paul Rabil, o figură cunoscută în lumea lacrosse-ului, s-a retras din activitatea competițională în 2021, după ce a jucat pentru echipa Boston Cannons. În prezent, el este președintele și cofondatorul Premier Lacrosse League, o organizație care promovează acest sport la nivel internațional.
Leave a Reply