Cu două zile înainte de Ignat, când în numeroase gospodării se sacrifică porcul, medicii veterinari insistă ca fiecare să ducă la analize carnea înainte de consum.
O familie întreagă din județul Sălaj a ajuns la spital cu trichineloză după ce toți ai casei au mâncat la pomana porcului. Boală infecțioasă poate produce complicații grave și chiar deces.
După sacrificarea unui porc într-o gospodărie din Sălaj, oamenii au mâncat înainte de a face analize. Andras Hajdu, Medic Veterinar DSV Sălaj: „Era vorba de un porc diagnosticat cu trichineloza, ulterior în gospodăria respectivă s-au mai găsit încă doi porci cu trichineloza, carnea respectivă a fost sechestrată şi confiscată”.
O parte dintre membrii familiei, printre care și doi copii, au ajuns la spital. Din fericire, au avut forme ușoare ale bolii. Rodica Lohan, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Satu Mare: „S-au prezentat la secţia de Boli Infecţioase cu valori crescute ale temperaturii, ușoare edeme ale feței și dureri musculare. S-a confirmat diagnosticul de trichineloză”.
Medicii veterinari atrag atenția asupra riscului la care se expun cei care consumă carne de porc fără a face examenul trichineloscopic. La analiză se duce o bucată din mușchi pentru ca proba să fie relevantă.
În cele mai multe cazuri, animalele nu dau niciun semn de boală. Valentin Ioan Miron, Medic Veterinar: „Trichineloza este o boală foarte periculoasă la om, în momentul când este infestarea masivă poate fi chiar mortal”.
În doar câteva minute, vin rezultatele. O probă costă 40 de lei. Localnic: „Nu vrem să riscăm în fiecare an aducem la analiză. Se fac analizele și ulterior ești liniștit.”
Pe de altă parte, în prezent avem în țară 33 de focare active unde a fost confirmată pesta porcină africană, iar cele mai multe sunt tot în județul Sălaj.
Recent, Marea Britanie a interzis importurile de carne și produse din carne de porc din România din cauza pestei porcine, ceea ce înseamnă o pierdere economică de aproximativ 100 de milioane de euro pe an.
Leave a Reply