O operațiune impresionantă a început de câteva zile la Timișoara. Un tunel de beton lung de peste 70 de metri, care va servi drept pasaj rutier, este împins pe sub 10 linii de cale ferată.
Responsabilii au ales să acționeze astfel pentru a nu întrerupe circulația trenurilor, această linie feroviară fiind parte a două coridoare europene importante.
Chesonul de 75 de metri lungime și 28 de metri lățime este împins la o adâncime de 2 metri față de liniile de cale ferată, fiind urnit cu ajutorul unor prese hidraulice. Procesul de deplasare a tunelului se desfășoară zilnic cu maxim un metru, timp de 65 de zile, iar pământul este scos cu excavatorul de sub acesta.
Noul pasaj rutier va avea patru benzi de circulație pentru mașini, două linii de tramvai și pistă pentru biciclete, trecând sub cele două coridoare europene de cale ferată: Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee și Rin – Dunăre.
Valoarea lucrării se ridică la peste 130 de milioane de lei, cu finanțare de la Guvern și bugetul local, iar impingerea acestui tunel de dimensiuni considerabile reprezintă o premieră pentru România.
Constructorii străini implicați în proiect dețin o vastă experiență, iar acest proiect reprezintă o colaborare între o companie italiană și mai multe firme subcontractoare din România.
Inginerul Luigi Pastorelli, manager al proiectului, a declarat că această tehnică este rară în România, dar obișnuită pentru astfel de lucrări, având ca principal avantaj evitarea întreruperii circulației feroviare.
Leave a Reply