O bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timișoara s-a prăbușit, provocând transferul a opt bebeluși din Clinica de Neonatologie la Spitalul de Copii Louis Țurcanu.
Incidentul a avut loc în data de 1 decembrie, la Secția Neonatologie, în baia din apropierea unei săli de naștere aflată la etaj.
Directorul Spitalului Municipal Timișoara a solicitat transferul mamelor, bebelușilor și personalului medical la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, dat fiind pericolul generat de starea avansată de degradare a clădirii.
Opt bebeluși au fost deja transferați, iar 40 de mame se află în continuare în imobil, urmând să fie externate pe măsură ce se încheie perioada de spitalizare.
Urgențele de Neonatologie vor fi direcționate către noua Maternitate a Spitalului Județean Timișoara, iar personalul medical va fi transferat în etape în cealaltă clădire a Maternității Odobescu.
De asemenea, au fost solicitați experți pentru evaluarea situației clădirii și identificarea intervențiilor urgente.
Maternitatea Odobescu funcționează într-o clădire în stare avansată de degradare, pentru care Primăria Timișoara plătește chirie. Planurile pentru construirea unei noi maternități au rămas nerealizate până în prezent.
Leave a Reply