Atac al aviației americane împotriva taberelor Statului Islamic din Siria

Home Feature Atac al aviației americane împotriva taberelor Statului Islamic din Siria
Atac al aviației americane împotriva taberelor Statului Islamic din Siria

Aviația americană a efectuat lovituri împotriva mai multor obiective ale grupării Stat Islamic (SI) în Siria, a anunțat sâmbătă armata americană.

Forțele americane au efectuat o serie de lovituri aeriene împotriva mai multor tabere ale SI în Siria în dimineața zilei de 11 octombrie, a declarat Comandamentul central american (CENTCOM) într-un comunicat difuzat pe platforma X.

Aceste lovituri vor perturba capacitatea grupării Stat Islamic de a planifica, organiza și desfășura atacuri împotriva Statelor Unite, a aliaților și partenerilor lor, precum și împotriva civililor din întreaga regiune și nu numai, se arată în comunicatul CENTCOM.

Armata americană are aproximativ 900 de soldați în Siria în cadrul coaliției internaționale create în 2014 pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, care a ocupat zone extinse din Irak și Siria.

În septembrie, forțele americane au lansat două lovituri separate în Siria, ucigând 37 de teroriști, între care membri ai Hurras al-Din, afiliat SI și Al-Qaida.

Comandamentul central american a declarat sâmbătă că evaluările pagubelor sunt în curs și nu indică victime civile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.