Guvernatorul din Florida a declarat, sâmbătă, stare de urgență în 35 de comitate în contextul apropierii furtunii tropicale Milton care amenință acest stat american aflat încă sub șocul provocat de puternicul uragan Helene, soldat cu 14 morți.
„Vom continua să punem la dispoziție resursele statale în vederea pregătirii unor operații eficiente de căutare și salvare, pentru restabilirea electricității și curățarea drumurilor”, a transmis guvernatorul republican al acestui stat din sud-estul SUA, Ron DeSantis.
Furtuna tropicală Milton, care înaintează în prezent în vestul Golfului Mexic, „este de așteptat să devină un uragan major în timp ce se îndreaptă spre Florida, până la jumătatea săptămânii viitoare”, a precizat Serviciul Național de Meteorologie (NWS) din SUA.
Potrivit prognozelor inițiale, Milton va traversa probabil Florida înainte de a ajunge în Oceanul Atlantic, Centrul Național pentru Uragane (NHC) din SUA avertizând asupra unor „consecințe cu potențial mortal pentru zone de pe coasta vestică a Floridei, marți sau miercuri”.
Conform traiectoriei prognozate de NHC, Milton ar putea să cruțe zonele de interior ale SUA, cum ar fi munții din Carolina de Nord, unde uraganul Helene a provocat pagube însemnate, în special după inundații.
Helene a ucis cel puțin 220 de persoane în sud-estul Statelor Unite, dintre care 14 în Florida.
Potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice fac mai probabilă intensificarea rapidă a furtunilor și cresc riscul de uragane mai intense, prin încălzirea apelor mărilor și oceanelor.
Leave a Reply