Dezastrul inundațiilor din estul țării: tragedia a lovit satele și a făcut 4 morți

Home Actualitate Dezastrul inundațiilor din estul țării: tragedia a lovit satele și a făcut 4 morți
Dezastrul inundațiilor din estul țării: tragedia a lovit satele și a făcut 4 morți

Ploile torențiale au lovit estul țării și au provocat inundații devastatoare, mai ales în județul Galați. Patru oameni au pierit! Apele au acoperit sute de gospodării, au rupt drumuri și făcut pagube uriașe!

Sunt zone unde au căzut peste 150 litri de apă pe metru pătrat. Oamenii au fugit în toiul nopții din calea viiturii, iar cei prinși în case au urcat în poduri sau pe acoperișuri. Sute de salvatori sunt mobilizați în misiuni dramatice de evacuare.

Viitura a lovit în puterea nopții. Disperați, oamenii au început să se refugieze în podurile caselor, ca să scape cu viață. Pentru cei bătrâni și neajutorați a fost cel mai greu.

În Slobozia Conachi, salvatorii nu mai contenesc să evacueze oamenii rămași blocați în locuințe. Alți săteni mai au însă de așteptat până să ajungă pompierii la ei. Cei care au ajuns deja într-o zonă sigură își amintesc cu groază de noaptea prin care au trecut.

Așteaptă să fie salvați și câinii din gospodării, unii lăsați în urmă de stăpânii care au uitat de ei, când au fugit din calea apelor. Văzut de sus, dezastrul provocat de revărsarea apelor ne dă fiori. Localitatea Pechea, cu peste zece mii de suflete, este izolată. Este prăpăd și la Vameș. Iar în Cuza Vodă, pompierii lucrează necontenit de vineri noapte. Pentru patru oameni, noaptea în care s-au dezlănțuit furtunile a fost ultima. Apele au luat cate o viață în Pechea, Drăgușeni, Costache Negri și Corod.

După Galați, cel mai afectat de inundații a fost județul Vaslui. La Fălciu, casa unui bărbat a fost îngropată în mâl, însă acesta este bucuros că a supraviețuit. Un mesaj RO-Alert i-a salvat viața.

Petrică Patrichi, localnic în satul Rânzești: „Noroc că am sărit din pat, că altfel mă lua apa. Venea apa la vale. A distrus tot, tot, casă, tot, vă dați seama.”

A fost greu și în Vinderei, Grivița și Zorleni, unde unii au fost evacuați cu ajutorul utilajelor. Peste 700 de cadre ale MAI acționează în zonele afectate de inundațiile produse în șase județe: Galați, Vaslui, Neamț, Bacău, Iași și Argeș.

Meteorologii anunță că ploile vor continua: au emis un cod galben valabil pentru Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei. Vor cadea peste 30 litri de apa pe metru patrat.

Bilanțul zilei și nopții care au trecut arată înfiorător. Patru oameni care au pierit, oameni în vârstă, bolnavi, imobilizați la pat, care nu au putut reacționa la mesajele roalert sau la alarmele sirenelor care au sunat în puterea nopții. Vorbim despre peste 5000 de case care au fost afectate de viituri numai în județul Galați. Peste 250 de oameni au fost evacuați din locuințe. Mulți dintre ei s-au lăsat cu greu convinși de pompieri sau jandarmi să își părăsească gospodăriile. Au fost blocate în zori 13 drumuri. Cei de la Apele Române au anunțat că barajele de la două amenajări piscicole s-au rupt, au cedată presiunii uriașe a torenților și apa a inundat terenurile agricole pe suprafețe foarte mari.

Dincolo de aceste cifre, încheiem o zi în care acțiunile salvatorilor s-au concentrat pe salvarea de vieți omenești. Apele încă nu s-au retras din toate casele și, un nou mesaj ro-alert pe care l-am primit și eu, în urmă cu puțîn timp, anunță că și la noapte ar putea avea lor fenomene hidro-meteorologice periculoase.

Deja pe platformele de socializare diferite organizații, asociații se mobilizează pentru a-i ajuta pe sinistrați. Va urma o perioadă extrem de dificilă pentru ei. Mobilizarea salvatorilor, de asemenea, este impresionantă. Sunt pompieri, jandarmi, polițiști și militari din 12 județe și din București care au fost implicați în misiunile de salvare de astăzi, din județul Galați.

Este înfiorător faptul că, în 2013, acum 11 ani, ne aflăm tot aici, la Slobozia Conachi și transmiteam despre nenorocirea care s-a abătut asupra oamenilor. Specialiștii au spus și atunci, și acum, că a fost vorba despre fenomene meteorologice extreme, care se petrec o dată la 100 de ani, cu precipitații care depășesc 150 de litri pe metru pătrat. Iată că, din nefericire, au trecut numai 11 ani și aproape aceleași localități sunt lovite de viiturile care mătură totul în cale și aduc chiar moartea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.