O componentă a naţionalei feminine britanice de rugby în VII a fost exclusă din lotul care participă la turneul olimpic de la Paris după ce a publicat o fotografie în care apare cu faţa vopsită în negru.
O poză în care apare cu faţa acoperită în negru, trimisă iniţial într-o conversaţie privată pe WhatsApp, a fost făcută publică luni seară de presa britanică.
Potrivit Daily Mail, este vorba despre Amy Wilson-Hardy, una dintre starurile naționalei britanice de rugby feminin.
Comitetul Olimpic Britanic a anunţat deschiderea unei anchete interne.
Jucătoarea de 32 de ani a lipsit marţi din partida de pe Stade de France contra Chinei, invocând motive medicale.
Căpitanul Emma Uren a spus că nu ştie prea multe despre acuzaţiile aduse coechipierei sale: Nu ni s-au spus prea multe despre asta pentru că ştim că trebuie să ne concentrăm asupra turneului, a explicat Uren.
Blackface evocă spectacolele din prima parte a secolului al XIX-lea din Statele Unite ale Americii, spectacole în timpul cărora albii se vopseau în negru pe faţă pentru a-şi bate joc de populaţia de culoare.
Leave a Reply