Capitala ar putea fi încălzită cu apă fierbinte, extrasă din subteran. Compania Electrocentrale București a semnat un memorandum pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, privind resursele geotermale.
Dacă proiectul devine realitate, orașul ar fi mai puțin poluat, iar oamenii ar avea de achitat facturi mai mici. Cu un potențial energetic uriaș pentru Capitală, zăcământul de ape geotermale se întinde pe aproximativ 300 de km pătrați. Apa extrasă de aici ar urma să încălzească întreg Bucureștiul prin rețeaua de conducte deja existentă. Așa ar reduce mult facturile la încălzire, dar și poluarea orașului.
Expertă în energie, Eugenia Gusilov, menționează că zăcământul a fost exploatat puțin în anii ’80, iar în ultimele trei decenii prea puțin. Există câteva excepții, precum investiția austriacă într-un centru de SPA și Wellness, dar și Spitalul Clinic de Urgență Agrippa Ionescu.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, subliniază importanța temperaturii apei în cadrul proiectului. Eficiența acestuia depinde de temperatură și de disponibilitatea apei calde în anumite intervale de timp.
În prezent, doar câteva orașe din România utilizează energia geotermală pentru încălzire, printre care se numără Oradea și Călimănești-Căciulata.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, confirmă viabilitatea integrării energiei geotermale în sistemul de termoficare, subliniind importanța acestei resurse.
Leave a Reply