Controverse la EURO 2024: Erdogan consideră suspendarea lui Demiral o decizie politică

Home Sport Controverse la EURO 2024: Erdogan consideră suspendarea lui Demiral o decizie politică
Controverse la EURO 2024: Erdogan consideră suspendarea lui Demiral o decizie politică

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a estimat că suspendarea pentru două meciuri dictată împotriva fotbalistului turc Merih Demiral pentru un gest controversat la EURO 2024 este una pur politică.

Demiral a fost sancționat de UEFA pentru că a făcut un gest care simbolizează susținerea mișcării turce de extremă dreaptă ‘Ulkucu’ sau ‘Lupii gri’, după ce a marcat unul dintre cele două goluri ale naționalei sale în meciul câștigat cu 2-1 în fața Austriei, în optimile de finală.

Gruparea respectivă are legături cu aliații politici ai lui Erdogan, Partidul Mișcarea Naționalistă (MHP) din Turcia.

‘Pedeapsa împotriva lui Merih nu este despre Merih personal. De fapt, este o pedeapsă dată Turciei ca națiune’, le-a declarat Erdogan jurnaliștilor în timpul zborului care l-a redus din Germania în Turcia, după ce a asistat la meciul pierdut de naționala țării sale în fața Olandei (1-2), sâmbătă seara la Berlin, în sferturile de finală ale EURO 2024.

‘Ca să fiu sincer, suspendarea de două meciuri dictată de UEFA împotriva lui Merih a aruncat o umbră serioasă asupra campionatului. Este inexplicabil, este o decizie pur politică’, a adăugat liderul turc.

‘Echipa noastră națională a răspuns la nedreptatea care i-a fost făcută cu un fotbal spectaculos pe care l-a jucat pe teren. Îi felicit din toată inima pe internaționalii noștri care au făcut tot ce au putut până în ultima secundă și ne-a făcut să simțim un mare entuziasm și mândrie’, a mai spus Erdogan.

Președintele Turciei s-a deplasat la Berlin împreună cu soția sa, Emine. La finalul meciului de pe Olympiastadion, el a vizitat echipa Turciei la vestiar.

‘Vă felicit pe toți. Sunteți campionii noștri indiferent de rezultatul de astăzi’, le-a spus Erdogan jucătorilor, conform presei turce.

Leave a Reply

Your email address will not be published.