Joe Biden a făcut un anunț puternic în cadrul unui barbeque organizat la Casa Albă de Ziua Națională a Statelor Unite. Președintele a declarat că „Nu plec nicăieri”, reconfirmându-și prezența la alegerile din toamnă. Evenimentul a fost dedicat militarilor și familiilor acestora, unde Biden și Prima Doamnă au petrecut alături de ei.
Înaintea interviului acordat televiziunii ABC, considerat crucial pentru candidatura sa, Biden a fost avertizat că în urma performanței sale dezastroase din dezbaterea cu Donald Trump, șansele sale pentru al doilea mandat sunt incerte. Cerul Americii a fost iluminat de un spectacol de artificii, iar vedetele muzicale au susținut concerte în toată țara.
Pe lângă evenimentele politice, în altă parte a SUA, Joey Chestnut, câștigătorul competițiilor de înfulecat hot-dogs, a reușit să consume 57 de crenvuști în 5 minute la o bază militară din Texas, învingând un grup de soldați. Cu toate acestea, Chestnut a fost exclus de la competiția oficială din Brooklyn din cauza parteneriatului său cu o marcă alimentară care produce înlocuitori pe bază de plante pentru produsele din carne.
Leave a Reply