O erupție energetică uriașă detectată de astronomi

Home International O erupție energetică uriașă detectată de astronomi
O erupție energetică uriașă detectată de astronomi

Magnetarii se numără printre cele mai extreme obiecte cereşti din Univers – o clasă de rămăşiţe stelare compacte, denumite stele neutronice şi care deţin câmpuri magnetice foarte puternice.

Din când în când, ei produc erupţii uriaşe de raze gamma în cea mai puternică eliberare nedistrugătoare de energie cunoscută în cosmos.

Oamenii de ştiinţă au detectat cea mai îndepărtată manifestare de până acum a unei astfel de erupţii, denumită erupţie gigantică, de la un magnetar aflat în galaxia Messier 82, cunoscută şi sub numele de M82. Acea erupţie de raze gamma a eliberat în doar o zecime de secundă o cantitate de energie echivalentă cu cea pe care Soarele nostru ar emite-o într-o perioadă de aproximativ 10.000 de ani.

Erupţiile gigantice sunt fenomene foarte rare. Calea Lactee conţine cel puţin 30 de magnetari, posibil mult mai mulţi, care nu au fost văzuţi să emită erupţii gigantice.

M82 se află la 12 ani-lumină distanţă de Terra în constelaţia Ursa Mare. Erupţia gigantică a magnetarului aflat în Marele Nor al lui Magellan s-a produs la 160.000 de ani-lumină de Terra.

Erupţia gigantică din M82 a fost cea mai îndepărtată cunoscută până acum, dar nu şi cea mai energetică. Un astfel fenomen observat în 2004 a emis o cantitate de energie echivalentă cu cea emisă de Soarele nostru în aproximativ 1 milion de ani.

Stelele neutronice se nasc în urma exploziei şi colapsului gravitaţional al unor stele care au ajuns la sfârşitul ciclului lor de viaţă. Ele comprimă în interiorul lor o masă echivalentă cu dublul masei Soarelui într-o sferă de mărimea unui oraş.

Sunt cele mai compacte şi mai dense obiecte astrofizice. Sunt la fel de dense ca nucleele atomice. Principala trăsătură care îi diferenţiază pe magnetari de stelele neutronice este un câmp magnetic de 1.000-10.000 de ori mai puternic decât magnetismul unei stele neutronice obişnuite şi de 1 trilion de ori mai puternic decât cel al Soarelui.

Un magnetar este o stea neutronică cu un câmp magnetic extrem de puternic. Magnetarii emit, de asemenea, erupţii ocazionale de raze gamma şi de raze X, care au însă niveluri energetice mai mici decât erupţiile gigantice.

O erupţie gigantică îşi are originea într-o reconfigurare şi o reconectare a câmpului magnetic al magnetarului. Se crede că magnetarul din acest studiu se învârte repede, completând probabil o rotaţie la fiecare câteva secunde. Erupţia sa gigantică a fost detectată de observatorul Integral al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pe 15 noiembrie 2023, în M82, o galaxie ce are o rată de formare a stelelor mult mai mare decât cea din Calea Lactee – motiv pentru care este denumită ‘galaxie cu explozie de stele’.

Leave a Reply

Your email address will not be published.