Astronomul regal al Marii Britanii, Martin Rees, a spus că trimiterea oamenilor în spațiu când roboții ar putea îndeplini această misiune la fel de eficient este o risipă de bani publici.
”Sunt sceptic când vine vorba de oportunitatea zborurilor cu echipaj uman”, a spus Rees în cadrul podcastului Lord Speaker’s Corner, la care participă membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic.
”Acum că roboții pot face lucrurile pentru care era nevoie de oameni în urmă cu 50 de ani, motivele pentru a trimite oameni slăbesc pe zi ce trece”.
Astronomul regal este în prezent un titlu mai degrabă onorific. Funcția a fost stabilită de regele Charles al II-lea în 1675 pentru a-i consilia pe suverani și a fost deținută de proeminenți oamenii de știință britanici.
Potrivit lui Rees, călătoriile în spațiu ar trebui să fie doar pentru cei pregătiți să accepte ”un nivel de risc foarte ridicat” și ar trebui finanțate privat mai degrabă decât din taxele cetățenilor.
Programele spațiale britanice s-au concentrat în mod tradițional mai mult asupra explorării spațiului decât asupra misiunilor cu echipaj uman.
Astronauta Helen Sharman a fost primul britanic care a călătorit în spațiu după ce s-a alăturat misiunii Soiuz TM-12 a Uniunii Sovietice în 1991.
A fost urmată 24 de ani mai târziu de Tim Peake, care a ajuns pe Stația Spațială Internațională ca membru al corpului de astronauți al Agenției Spațiale Europene.
Patru cetățeni americani care au participat la misiuni NASA erau de asemenea originari din Marea Britanie.
Rees, care a fost numit astronom regal în 1995, a spus că nu este de acord cu ambiția lui Elon Musk de a coloniza planeta Marte, dar i-a lăudat realizările atât în ceea ce privește rachetele, cât și în domeniul mașinilor electrice.
”A făcut o treabă mult mai bună decât marile conglomerate care lucrau în trecut pentru NASA în ceea ce privește producerea de rachete eficiente, care pot fi refolosite, și cu ajutorul cărora este mai ieftin să trimiți lucruri în spațiu”.
Leave a Reply