Evacuarea a 11 cetățeni români și familiile acestora din Fâșia Gaza

Home International Evacuarea a 11 cetățeni români și familiile acestora din Fâșia Gaza
Evacuarea a 11 cetățeni români și familiile acestora din Fâșia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, luni seară, că 11 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.

Potrivit MAE, evacuarea a fost posibilă în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Cele 11 persoane au fost preluate de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în R.A. Egipt care i-a însoțit până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.

De asemenea, MAE anunță că, până în prezent, 313 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

”MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate”, a mai transmis MAE.

Leave a Reply

Your email address will not be published.