Scandalul din galeria echipei Rapid: cerere de arestare preventivă pentru liderul galeriei și implicarea președintelui clubului

Home Actualitate Scandalul din galeria echipei Rapid: cerere de arestare preventivă pentru liderul galeriei și implicarea președintelui clubului
Scandalul din galeria echipei Rapid: cerere de arestare preventivă pentru liderul galeriei și implicarea președintelui clubului

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, joi, au reţinut 16 persoane în dosarul care vizează introducerea de materiale pirotehnice pe stadioane, au cerut ca trei dintre acestea să fie arestate preventiv.

Printre persoanele vizate se numără și liderul galeriei echipei Rapid, Liviu Ungureanu, zis „Bocciu”.

Alţi 12 suporteri urmăriţi penal în acest dosar au fost plasaţi sub control judiciar.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de 16 inculpați, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și distrugere.

Față de 12 inculpați procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar față de 3 inculpați s-a propus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

În acest dosar este suspect și preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae. Acesta a fost ridicat, joi, de mascaţi şi dus la audieri, însă nu a fost reţinut.

Leave a Reply

Your email address will not be published.